Puterea îngerului de la Botez
Atunci, în ceasul morţii, are mare îndrăzneală îngerul de la Botez. Când vine acesta, toţi se dau la o parte. Îngerul pe care îl avem de la Sfântul Botez are mare putere. De aceea,...

Sfânta Tecla este prima femeie care a pătimit pentru credinţa în Mântuitorul lumii. S-a născut în primul secol creştin în cetatea Iconiu (acum aflată în Turcia), din părinţi păgâni. De o frumuseţe deosebită, Tecla...
Desăvârşit este numai Dumnezeu, chiar şi sfinţii au avut neputinţe, cu atât mai mult noi, oamenii lumeşti şi pătimaşi. De aceea, să fii sigur că jumătatea pe care o cauţi va avea propriile sale...
Cu binecuvîntarea Preasfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, și la inițiativa Mișcării ,,Pentru apărarea și promovarea Fecioriei, a Vieții și Familiei tradiționale”, în contextul sărbătorii ,,Ziua Familiei fericite. Ziua Fecioriei. Ziua curățeniei trupești...

În dialog profesorul Virgil MÂNDÂCANU şi Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, 1. VM.: În timp ce în Federaţia Rusă, în România, în ţările Comunităţii Europene, religia se studiază în mai multe şcoli şi...