Darul de a da viață – De ce merită să aduci un copil pe lume
Trăim într-o lume în care mulți părinți se tem. Se tem de lipsuri, de nesiguranță, de viitor. Se întreabă: „Oare merită să aduc un copil în lumea asta?”
Dar tocmai într-o lume frământată, viața devine cel mai curajos și cel mai frumos răspuns.
- Un copil nu este o povară, ci o chemare la iubire deplină
Psihologic vorbind, nimic nu transformă mai profund o ființă umană decât nașterea și creșterea unui copil. Când ții în brațe viața care a venit prin tine, se trezește în tine o parte pe care nici nu o cunoșteai: capacitatea de a iubi necondiționat.
Această iubire nu este una comodă, ci una care te face să crești. Devii mai răbdător, mai atent, mai viu. În ochii copilului tău înveți din nou mirarea, bucuria simplă, credința că fiecare zi merită trăită.
- Copiii aduc sens acolo unde lumea pare lipsită de el
Trăim într-o cultură care vorbește mult despre împlinire personală, dar uită că adevărata împlinire nu se măsoară în libertate fără limite, ci în dăruire.
Când un copil vine pe lume, el dă rost muncii tale, casei tale, rugăciunilor tale. Sfîntul Ioan Gură de Aur ne zice: „Nașterea de copii este un lucru bun și binecuvântat, căci prin ea se înmulțește neamul omenesc și se lărgește Împărăția lui Dumnezeu.” (Omilii la Facere, Omilia 12, 5)
Viața capătă o direcție concretă: „pentru cineva”. Iar acel „cineva” – copilul, te va privi mereu ca pe eroul lui — chiar și atunci când tu te simți slab. E important să fii lîngă el.
- Din punct de vedere spiritual, a da viață înseamnă a colabora cu Dumnezeu
Teologic vorbind, fiecare copil este un act de creație împreună cu Dumnezeu. „Prin nașterea de copii, omul se face împreună-lucrător cu Dumnezeu, aducând la viață chipuri ale Sale.” (Sf. Grigorie de Nyssa, Despre facerea omului, cap. 29) Este o participare la misterul iubirii divine care susține lumea.
Dumnezeu nu a încetat să creeze — El continuă prin mâinile, prin inimile și prin curajul părinților care aleg viața. Sfîntul Vasile cel Mare ne spune: „Căsătoria nu este dată doar pentru plăcere, ci pentru nașterea de prunci și pentru creșterea lor întru frica Domnului.” (Omilia la Psalmul 33)
- Argumentul inimii: nimic nu egalează bucuria de a iubi o ființă care îți spune „mama” sau „tata”
Psihologia atașamentului ne arată că relația părinte–copil este cea mai profundă formă de legătură umană. În ea se vindecă multe dintre rănile generațiilor trecute și se construiesc cele ale viitorului.
Copiii nu ne iau libertatea, ei ne dau o libertate nouă: libertatea de a fi plini de sens. Prin educația pe care o dăm, săvîrșim o lucrare mare. „Soții sunt părtași la lucrarea lui Dumnezeu atunci când dau naștere la copii și îi cresc în virtute. Căci nu este mic lucru a face oameni pentru Dumnezeu.” (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Efeseni, Omilia 20)
- Nu există moment perfect. Există doar inimă curajoasă.
Mulți așteaptă „momentul potrivit”: stabilitate financiară, o casă mai mare, o lume mai bună. Dar lumea n-a fost niciodată perfectă.
Copiii nu vin în perfecțiune, ci o aduc. În familia mea, fiecare copil a venit cu un dar. Am simțit că prin fiecare copil, Dumneze dăruia ceva familiei noastre. Copiii ne fac să fim mai buni, mai responsabili, mai iubitori. Și aceasta este adevărata creștere a persoanei noastre, maturizare excelentă pentru cei care se angajează.
A naște un copil nu este doar un gest biologic. Este o alegere de credință, de iubire și de dragoste.
Preot Nicolai Boian
