„An nou, fericire nouă!” – rămâne valabil tot anul?
An nou, fericire nouă!” – ne salutăm între noi acum, dar s-a gândit oare careva dintre noi în ce fel poate fi an nou anul acesta care vine, şi de unde se va ivi...
An nou, fericire nouă!” – ne salutăm între noi acum, dar s-a gândit oare careva dintre noi în ce fel poate fi an nou anul acesta care vine, şi de unde se va ivi...
Vă rog, nu umblaţi după bani şi după avere, ci după purtări, după bunătatea inimii. Caută fată evlavioasă, fată cuminte! Aceste însuşiri sunt mai bune decât nenumărate comori. De cauţi pe cele ale lui Dumnezeu,...
Astăzi am intrat în Postul Mare, vremea potrivită pocăinţei. Biserica în ansamblul ei îmbracă o haină cernită ce trimite la aspectul penitenţial al vieţii liturgice și duhovnicești. Suntem chemaţi la călătoria postului, prin rânduieli...
Dragă părinte, Mamă, Tată, Dacă copilul plînge: mîngîie-l, violența nu îi oprește durerea și nu-l face mai înțelegător; Cînd copilul vrea să te sărute, lasă totul, mîncare, servici, hoby, carte și cuprinde-l cu toată...
Majoritatea celor care mă cunoşteau în perioada despre care voi povesti, m-ar fi considerat o femeie de succes. Lucram într-o companie mare, salariul era foarte bun, însă şi regimul de muncă era pe măsură....
Tot timpul am tânjit după linişte. Şi mă gândesc că poate din cauza păcatelor poate n-o am. Am observat din experienţa proprie că dacă începi să faci un lucru ne-la-timpul lui, totul devine eşec....
Cel mai frumos ,,Vis” al unei fete este o plimbare în parc, legănînd ușor copilul ei drag și sănătos, simțind alături mîna soțului grijuliu ! Acesta vis, pe cît este de frumos, pe atît...
Părinte Paisie, un oarecare tânăr, ce s-a hotărât pentru viaţa de familie, m-a întrebat cum o poate începe corect. Mai întâi să se îngrijească să afle o fată bună, care să-l odihnească sufleteşte,...
Un proverb vechi spune: ziua bună se cunoaște de dimineață. Conform dicționarului de proverbe, această zicală se poate folosi în orice situație cînd dorim să arătăm că, derularea unui lucru în bine sau rău,...
Cea mai mare parte a durerilor omeneşti sunt inutile. Ele sunt create de dvs. înşivă, atâta timp cât viaţa vă este condusă de o minte care nu este supusă observării. Nu există om a...