Sfînta Fecioară Tecla cea întocmai Apostolii-prima femeie care a pătimit ca muceniță pentru Hristos. 7 octombrie

Sfânta Tecla este prima femeie care a pătimit pentru credinţa în Mântuitorul lumii. S-a născut în primul secol creştin în cetatea Iconiu (acum aflată în Turcia), din părinţi păgâni. De o frumuseţe deosebită, Tecla a devenit logodnica unui tânăr de neam bun, pe nume Tamir. Deşi avea doar 18 ani, era foarte înţeleaptă. Ascultând cuvântul despre feciorie al Sfântului Apostol Pavel, care prin anul 45, însoţit fiind de Varnava, propovăduia pe Hristos la Iconiu, în casa lui Onisifor, Tecla a hotărât să trăiască toată viaţa ei în curăţie trupească şi să slujească Evangheliei Domnului.

Tânăra fecioară a ascultat cuvintele Apostolului Neamurilor trei zile şi trei nopti, fără să bea apă, să mănânce sau să doarmă, toată mintea fiindu-i cuprinsă numai de Dumnezeu.

Însă, când Teoclia a aflat că frumoasa ei fiică crede în Hristos, ascultând necontenit pe apostol, a mers mânioasă la acea adunare, încercând s-o determine să vină acasă. Tânăra a mărturisit noua sa credinţă părinţilor, care au încercat să o facă să renunţe pe orice cale la crezul creştin. Mama ei a vorbit cu ea, a bătut-o, a lăsat-o flămândă, dar totul a fost în zadar. Tecla nu a vrut să renunţe cu nici un chip la Hristos şi la decizia de a-I sluji.

Mâniindu-se, Tamir a mers la dregătorul cetăţii, cerând prinderea şi întemniţarea lui Pavel, sub acuzaţia că era creştin şi că o determinase şi pe Tecla să urmeze lui Hristos.

Auzind acestea, Tecla, riscând şi ea să fie întemniţată, a plecat în timpul nopţii, pe furiş, spre închisoare, unde i-a plătit pe temniceri să deschidă uşa pentru a intra la Pavel. Mirat fiind de tăria fetei, de curajul ei şi de cele la care fusese supusă pentru a apăra credinţa adevărată, a sărutat capul fetei şi a binecuvântat-o, numind-o mireasa lui Hristos.

Dimineaţă, mama ei, observând că fata lipseşte de acasă, a început, împreună cu Tamir şi cu slugile, s-o caute în tot oraşul, iar când au găsit-o la temniţă, au scos-o cu forţa şi a anunţat guvernatorul.

Pedepsită să ardă, la dorinţa mamei

Sf. Ap. Pavel a fost adus în faţa mulţimii care striga despre acesta că este vrăjitor. Guvernatorul a chemat-o şi pe Tecla, întrebând-o de ce îşi respinde logodnicul, dar ea, uitându-se la îndrumătorul ei, tăcea.

Atunci mama ei a strigat către judecător s-o ardă în foc, căci ea nu este fiica ei, ci este „ramură uscată şi blestemată odraslă“. Pe de altă parte, Famir insista la judecător să-l piară pe Pavel. Acestuia nu i-a fost găsită o altă vină decât aceea că propovăduia pe Hristos, pedeapsa fiind alungarea din cetate. Au izgonit şi pe Varnava, precum şi pe Onisifor şi pe fiii lui.

Apostolii au fugit în cetăţile Licaoniei, în Listra şi în Derbe, iar de acolo în Antiohia (Pisidiei). Însă, vrând să afle ce s-a întâmplat cu Tecla, ascunzându-se într-un mormânt săpat în drumul spre Dafne, au postit şi s-au rugat pentru dânsa.

În urmă, nereuşind s-o determine să revină la logodnicul ei, Tecla a fost osândită la ardere, după dorinţa mamei. S-a aşezat singură pe grămada de fân, vreascuri şi lemne şi, făcând semnul crucii peste aceasta, s-a pregătit să ardă. Şi în timp ce focul ardea de jur-împrejurul ei cu putere, nevătămând-o, a venit o ploaie mare cu grindină care a stins tot focul, iar mai marele judecător şi mulţimea s-au speriat, fugind la casele lor.

Ferită fiind astfel de prima sa pedeapsă, Tecla şi-a părăsit familia, plecând să-l caute pe Apostolul Pavel, pe care l-a urmat până în Antiohia.

Aruncată în mijlocul fiarelor flămânde

Aici, un tânăr mai mare în acea cetate, pe nume Alexandru, s-a îndrăgosit de ea, iar cum Tecla a refuzat să răspundă cererilor lui de a ceda păcatului, înnebunit de patimă, tânărul desfrânat a vestit în toată cetatea că Tecla este creştină, cerând osândirea ei.

În noaptea de dinaintea pedepsei pe care o primise, şi anume să fie aruncată fiarelor sălbatice, o femeie nobilă, foarte cinstită, care pe urmă a crezut în Hristos, pe nume Trifena, a luat-o în casa ei.

A doua zi, tânăra a fost aruncată în mijlocul fiarelor, dar acestea s-au adunat liniştite în jurul ei, lingându-i picioarele şi nevătămând-o cu nimic.

Unii din mulţime proslăveau pe Dumnezeul propovăduit de Tecla, iar alţii Îl huleau, zicând despre tânără că are farmece în hainele ei, acesta fiind motivul pentru care fiarele nu o ating. Hotărând că este vrăjitoare şi că a fermecat animalele să nu o atingă, mai marele cetăţii a amânat „spectacolul“ pentru a doua zi, când, după gândirea lui, mai multe şi mai flămânde fiare aveau să o răpună.

Tânăra a fost dusă iar în casa Trifenei. Aceasta avusese o vedenie prin care fiica ei, Falconila – murise nu de multă vreme – îi spunea să şi-o ia ca fiică pe Tecla şi să o roage să mijlocească pentru mântuirea ei. În următoarea zi, mulţime mare se adunase la un nou spectacol în care Tecla urma să fie sfâşiată de fiarele flămânde. Poruncind să fie dezbrăcată de haine, căci „poate în hainele ei vor fi farmece, pentru care nu o mănâncă fiarele“, tânăra fecioară a fost aruncată goală, sub privirile a mii de ochi, în mijlocul leilor flămânzi. Însă, minunea s-a repetat. Animalele nu s-au atins de trupul curat al fetei. La vederea repetatei minuni, poporul a strigat că „Mare este Dumnezeul pe Care-L cinsteşte Tecla“.

Dar judecătorul, înfuriindu-se, neacceptând că aceasta ar fi o minune dumnezeiască, s-a gândit la o altă pedeapsă: a poruncit să se sape o groapă mare în care a aruncat din nou animale şi pe Sf. Tecla în mijlocul lor. Dar ea a ieşit de acolo din nou nevătămată, spre mirarea, dar şi spre spaima mulţimii.

„Sunt roabă a Dumnezeului Celui Viu“

Totuşi, mai marele cetăţii nu a cedat, poruncind o ultimă osândire pentru mireasa lui Hristos. Au adus doi tăuraşi tineri, au legat-o cu un picior de unul, iar cu altul de celălat, şi cu bolduri înfierbântate au început să împungă pe junei, pentru ca aceştia să fugă. Sfânta a fost păzită din nou, căci frânghiile groase cu care o legaseră s-au rupt, asemenea unor fire de paianjen, rămânând astfel pe loc.

Şi atunci, torţionarii au întrebat-o cine este de nimic nu reuşeşte să o piardă. „Sunt roabă a Dumnezeului Celui Viu“. Acesta numai era răspunsul ei. Şi temându-se ei, au eliberat-o.

În casa Trifenei, unde a mers din nou, a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu, învăţându-i pe mulţi să creadă în Hristos.

Apoi, luând binecuvântare de la Sfântul Ap. Pavel, căruia voia să-i urmeze, dar care o oprise, spunând că „nimeni nu merge la război cu mireasa!“, Tecla a plecat la Maloula, oraş situat la 70 km vest de Damasc, în Siria, unde a stat retrasă într-o peşteră. Pentru credinţa ei, Dumnezeu i-a dat darul vindecării bolnavilor. Ea îi tămăduia pe toţi cei care veneau la peştera unde sălăşluia. Mulţi dintre cei care se făceau sănătoşi împărtăşeau şi credinţa Teclei.

Dar vracii care erau în Maloula, văzând că nu mai au bolnavi, au învrăjbit pe localnici împotriva ei. Văzând ura lor, Tecla s-a rugat lui Dumnezeu şi stânca unde sălăşluia roaba lui Hristos s-a despicat. Muntele i-a devenit refugiu, dar şi mormânt. Se crede că sfânta avea 90 de ani când s-a întâmplat această minune. Ea este prima femeie martiră pentru Hristos şi este socotită întocmai cu apostolii în Sinaxarele Bisericii.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *