A-ţi păstra fecioria până la căsătorie înseamnă pentru mine, a-ţi respecta părinţii, propriul corp şi viitorul soţ

Sunt fată, am aproape 21 de ani şi sunt studentă în domeniul medical. Sunt întru totul deacord cu a-ţi păstra fecioria până la căsătorie atât pentru fată cât şi pentru băiat. Nu am avut niciun iubit, deci mi-am păstrat fecioria până la vârsta aceasta şi pot să zic că nu regret deloc.

Am observat de-a lungul timpului fete şi băieţi care nu ştiau încotro să o ia. Sunt mulţi/multe care uită adevăratul sens al iubirii şi îl transformă în erotism.

Desigur că am fost întrebată de multe ori, de ce până la vârsta aceasta nu mi-am găsit un iubit? Ei bine, mereu le-am răspuns că decât să îmi pierd timpul cu o iubire trecătoare doar pentru a fi în pas cu moda mai bine aştept să vină iubirea adevărată. Oricum eu vreau să îmi dedic viaţa carierei. Băieţi am cunoscut destui dar am preferat să rămân amică cu ei. Am observat, ca o ironie, că majoritatea băieţilor vor ca prietena lor să fie fecioară, ei să fie primii în viaţa fetei dar în schimb nu îşi asumă mai apoi responsabilitatea de a avea o relaţie stabilă cu ea.

Pentru ei, a avea cât mai multe prietene care au fost fecioare e o mândrie. Cunosc un caz în care fata s-a îndrăgostit de un băiat mai şmecheraş, acesta a avut ca unic scop în relaţia lor să se culce cu ea, apoi a părăsit-o. El şi-a văzut de viaţă sa, acum are pe altcineva, iar ea a prins teamă de relaţii, nu vrea să audă de vreun alt băiat. Pot să zic că aceşti băieţi nu îmi provoacă decât milă pentru că nu pot respecta o fată, o femeie care mai târziu e posibil să ajungă soţia cuiva sau o mamă. Aceşti băieţi ar trebui să se gândească la mamele lor. Dacă şi cu ele s-ar fi comportat cineva la fel atunci când ele erau tinere, oare ce ar simţi pentru acel om? Cred că dacă şi-ar pune cu toţii întrebarea aceasta s-ar micşora numărul băieţilor care privesc fetele doar ca obiecte sexuale.

Profesorul de religie din liceu zicea aproape de câte ori avea ocazia ca atunci când un băiat începe o relaţie cu o fată, trebuie să se gândească la ea ca la o potenţială viitoare soţie. Cum vrea să fie ea? Aşa cum o păstrează!

Invers, sunt o grămadă de fete capabile să îşi vândă fecioria pentru o sumă de bani (destul de mare într-adevăr), pentru a deveni celebre sau pentru a scăpa de „o povară”. Sunt de părere că acest lucru constă într-o proastă educaţie creştină venită din partea părinţilor la care se adăugă şi dorinţa fetelor de a face bani rapid, fără a depune foarte mult efort.

Gândindu-mă la primul aspect cred că aici ar intra categoria fetelor ce provin din părinţi îndepărtaţi de biserică, cu o viaţă dezorganizata şi care nu ştiu cum să dea o educaţie potrivită fetelor lor. Acestea îşi iau diverse modele din mass-media şi merg pe o cale greşită.

Referitor la al doilea aspect, aici cred că intră categoria fetelor ce provin din familii sărace. Recent am citit într-un ziar despre o fată care locuia într-un sat sărăcăcios. Dorind să scape de traiul ei şi să îşi ajute părinţii şi fratele, şi-a vândut virginitatea pe net unui străin. Dar ironia constă în faptul că după ce a ajuns, „sus” a uitat de părinţii săi şi de frăţior. Ei bine ea ce a câştigat? Pentru o sumă de bani care se pierde repede, şi-a lăsat în urma familia şi locurile natale. Sunt de acord că nimănui nu îi place sărăcia, dar banii se pot face şi prin alte mijloace, cum ar fi să te angajezi (femeie de serviciu, la împărţit pliante, orice muncă cinstită e binevenită) sau să dai meditaţii, cei care se pricep îşi pot ajuta vecinii contra unei anumite sune, etc… soluţii se găsesc.

Nu de multe ori am auzit expresia că dacă eşti fată şi ai împlinit 18 ani trebuie să te culci cu prietenul. Nimic mai greşit! A-ţi păstra fecioria până la căsătorie înseamnă pentru mine, a-ţi respecta părinţii, propriul corp şi viitorul soţ. Dar este totodată şi o garanţie a relaţiei. Dacă te culci cu un băiat înainte de căsătorie, e posibil ca el să te părăsească, în schimb dacă te aşteaptă până la nunta e semn că te respectă şi vrea să aibă un viitor cu tine.

În ziua de azi a nu fi avut relaţii cu un băiat este un motiv de jenă pentru fete. De câte ori m-au întrebat colegele, văzând că nu am iubit, dacă mi-am început viaţa sexuală a trebuit să le zic că da… şi demult, încă de la liceu, de când ele nu mă cunoşteau. Şi asta ca să nu râdă de mine.

(O fată, 21 de ani)

Sursa: ortodoxiatinerilor.ro

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.