Cînd copiii iubesc părinții și părinții iubesc copiii, atunci atmosfera de dragoste îl aduce pe Dumnezeu !
Copilul, atunci cînd este mic, nu face nimic, ci numai părinţii lui, din dragoste, se îngrijesc de mîncarea, de îmbrăcămintea şi de celelalte ale lui. Iar dacă uneori mai face cîte o trebuşoară, aceasta nu înseamnă că prin ea răsplăteşte osteneala sau cheltuielile pe care le fac părinţii lui pentru el. Dar atunci cînd copilul creşte şi nu înţelege cît de mult i-au oferit părinţii lui, aceasta este foarte grav.
Mai demult, părinţii îl băteau pe copil, iar acela primea bătaia fără gînduri de împotrivire. De multe ori, el nici nu-şi dădea seama pentru ce lua bătaie. Astăzi însă, orice le-ai spune copiilor, ei îți răspund la toate cu „De ce?” şi îți vorbesc împotrivă. Nu au deloc simplitate, ci pe toate le trec prin sită. Dar harul dumnezeiesc nu vine astfel. Atunci cînd copilul nu-l simte pe tatăl său ca tată şi nu primeşte certarea lui, este un copil fals. Unii copii, atunci cînd părinţii lor le fac o mică observaţie, îndată spun: „O să-mi tai venele”. În situaţia aceasta ce să mai facă părinţii cu ei? Cedează la toate mofturile lor şi în cele din urmă copiii se distrug.Copilul trebuie să înţeleagă că, dacă uneori părinţii lui îi mai dau cîte o palmă, nu o fac din răutate, ci din dragoste, pentru a se îndrepta, a deveni mai bun şi a se bucura mai târziu.
În familie, copiii trebuie să aibă respect atît faţă de părinţi, cît şi faţă de cei mai mari. Să simtă respectul, supunerea şi recunoştinţa faţă de cel mai mare ca pe o necesitate. Iar cei mai mari să aibă dragoste faţă de cei mai mici, să-i ajute şi să-i ocrotească. Atunci cînd cel mai mic îl respectă pe cel mai mare, iar cel mai mare îl iubeşte pe cel mai mic, se creează o frumoasă atmosferă familială. Tatăl meu adeseori îmi spunea: „Să faci ascultare de fratele tău mai mare”. Noi ştiam că tatăl nostru ne iubeşte pe toţi şi de aceea aveam multă îndrăzneală la el. Însă, față de fratele nostru mai mare, la care nu aflam dragostea tatălui nostru, făceam mai multă ascultare.
Atunci cînd soţii au dragoste între ei şi copiii au respect față de părinţii lor, viața în familie este paşnică, merge ceas. Într-o astfel de familie, niciodată fiul cel mai mare nu spune mamei sale: „Mamă, te rog ca lucrul acesta să nu-l mai faci”, sau: „De ce ai făcut aceasta astfel, iar pe cealaltă invers?”, şi nici tatăl nu vorbeşte mamei în felul acesta. Cel mai mare poate face glume cu cel mai mic, ca să-l facă să se bucure, însă cel mic nu trebuie să dobîndească îndrăzneală prin bucuria ce o simte din gluma celui mare.
Cuviosul Paisie Aghioritul,
Cuvinte duhovniceşti, Vol. IV – Viața de familie, pag. 142-144
Editura Evanghelismos, 2003