Despre relaţiile dinainte de căsătorie. 7 motive pentru care se căsătoresc oamenii

Prof. Psiholog Nina Krighina,

Monahie la Mănăstirea întâmpinării Domnului din Urali

Despre relaţiile dinainte de căsătorie

Cum credeţi că ajung doi oameni să se căsătorească? Care sunt motivele pentru care doresc să-şi întemeieze o familie?

Există cercetări realizate pentru determinarea stor motive. Şi s-a dovedit că motive sunt destule.

In primul rând, omul îşi doreşte o căsătorie fo­tă. Am vorbit data trecută despre căsătoriile pri- când tinerii se întâlnesc, stau împreună o pe- idă scurtă, apoi, mai în glumă, mai în serios, îşi „Ce-ar fi să ne căsătorim?”. Şi chiar se căsătoresc!

De la început, acest tip de căsătorie va tra­versa o perioadă dificilă, pentru că cei doi nu s-au cunoscut suficient înainte – şi vor trebui să o facă, din păcate, acum. Abia acum îşi desco­peră caracterul şi se obişnuiesc unul cu celălalt; bine era s-o fi făcut înainte de căsătorie, când totul era mai uşor, decurgea mai lin, fără obli­gaţii. De aceea, ar trebui să fie conştienţi că pe­rioada de cunoaştere reciprocă va fi destul de dură şi n-ar trebui să se joace de-a căsătoria.

Căsătoria forţată

Cel de-al doilea motiv este când fata rămâne însărcinată.

Ca exemplu, voi aduce situaţia unei prietene care a nimerit într-o astfel de căsătorie. Ea a terminat Artele Frumoase, la facultatea unde predam eu. Am mers împreună la o expoziţie, unde ea a văzut nişte lucrări care i-au plăcut şi a dorit să stea de vorbă cu autorul lor. Era un tânăr foarte plăcut, iar mie mi s-a părut de la început că le stă bine împreună.

Au început o relaţie foarte frumoasă, cei doi se simţeau ca şi cum s-ar fi cunoscut dintotdeauna. Prietenii îi admirau, toată lumea le spunea că se potrivesc… Totul era minunat.

Insă erau şi ei adepţii concepţiei din zilele noastre privind „căsătoria de probă”. Evident, motivaţia lor era să se cunoască mai bine, să vadă dacă se înţe­leg… Peste câtva timp însă, ea a rămas însărcinată. După asta, a urmat poves­tea clasică: el i-a spus că e minunată, că o iubeşte, că se vor căsători cu siguranţă, vor avea şi copii, dar acum au viitorul în faţă, au idei, pla­nuri – şi bineînţeles că nu-i momentul pentm un copil! Doar îşi dă seama şi ea că un copil i-ar în­curca şi le-ar tăia tot elanul…

Ea a rămas şocată când a primit răspunsul ăsta. Până atunci, totul era ca-n filme. Din acel moment, a început drama. Dar era un „serial” nou, total diferit de ce fusese până atunci! Partea interesantă este că prietenii lor au tăbărât pe el, nu pe ea, zicându-i să nu strice o relaţie atât de frumoasă, să fie bărbat şi să-şi asume responsa­bilitatea. L-au convins sau, mai bine-zis, l-au constrâns. Iar el… a acceptat şi s-au căsătorit. La nuntă am fost invitată şi eu, şi i-am văzut: erau două persoane cu totul străine una de alta. El era fiert, parcă îşi ispăşea pedeapsa la propria nuntă… Apoi au plecat în luna de miere.

După o vreme, am discutat cu prietena mea şi am întrebat-o care a fost cea mai dificilă perioadă din viaţa ei. Ea mi-a răspuns: „Luna de miere!”. „Cum adică luna de miere?!”. Iar ea mi-a zis: „Toată perioada care ar fi trebuit să fie de miere a fost de fiere. El m-a tocat permanent – la ce mi-a trebuit copil, la ce mi-a trebuit căsătorie, ce ne tre­buia nouă aşa ceva, nu ne era bine înainte etc.?”. Asta a fost pentm ea cea mai mare tortură!

Acum este destul de fericită în viaţa de fa­milie. Mulţumeşte lui Dumnezeu, căci au un băiat reuşit, cuminte, bine-crescut. Şi-au în­ţeles greşeala şi au devenit credincioşi, s-au apropiat de Dumnezeu.

Din păcate, căsătoriile forţate merg toate după acelaşi scenariu. După căsătorie, bărbaţii se victimizează, zicând că au fost păcăliţi şi că li s-a impus să facă ceva ce nu doreau. El îi aminteşte
permanent soţiei că l-a constrâns, că l-a păcălit şi altele. Iar dacă soţia îi şi răspunde, acolo va fi un câmp de luptă continuu – nu poate fi vorba, în nici un caz, de o căsătorie fericită…

Ce s-ar putea face în situaţia asta? Cum se poate ieşi din ea? Răspunsul îl pot găsi în credinţă, prin pocăinţă. Dacă cei doi conştientizează că au păcătuit şi-şi recunosc greşelile, dacă se căiesc, si­tuaţia se poate schimba total. Curăţirea de păcate se face prin rugăciune, spovedanie şi sfânta împăr­tăşanie. Cu alte cuvinte, să ducă un mod de viaţă creştinesc, rugându-se să aibă o familie sănătoasă.

In cazul prietenei mele, din fericire, cu aju­torul lui Dumnezeu, au pornit şi ei pe această cale şi astăzi sunt o familie fericită. Acesta însă nu-i un îndemn la păcat! Nu spun să urmeze şi alţii exemplul lor! Luaţi-aminte că Dumnezeu nu poate fi minţit… Iar pocăinţa este primită doar atunci când este sinceră, nu un joc sau un mijloc de a-ţi atinge scopul.

încă o dată, aş vrea să subliniez că rezulta­tul căsătoriilor de probă sunt lacrimile.

Căsătoria din răzbunare

Al treilea motiv care-i determină pe oameni să se căsătorească este răzbunarea. Asta se întâmplă când partenerul a trădat, a plecat pentm un altul sau o alta — cu alte cuvinte, a refuzat căsătoria.

în astfel de cazuri, persoana înjosită (de obicei, femeia) se căsătoreşte ca să se „pună în valoare”, să-şi arate importanţa şi să-l facă pe fostul partener să regrete c-a părăsit-o. Asta se întâmplă pentm că persoana trădată are un respect de sine scăzut, se simte părăsită şi ofensată. Ca răzbunare, se căsăto­reşte cu primul care-i iese în cale, pentm ca „fos­tul” să vadă că alţii o apreciază. Şi va fi nefericită atât ea, cât şi persoana care i-a ieşit în cale.

Motivul? Familia s-a întemeiat pe o min­ciună. însă o familie presupune unitate – două persoane care devin una. Dar, în acest caz, unul priveşte la celălalt, iar cel cu răzbunarea urmăreşte reacţia celui asupra căruia a dorit să se răzbune. Asta nu-i normal! Căsătoria din răzbunare, în majoritatea cazurilor, nu supravieţuieşte. Şi asta, o repet, din cauză că totul are la bază minciuna.

Căsătoria din interes

Un al patrulea motiv este interesul.

în cercetările făcute despre căsătoria din in­teres, am fost uimită să descopăr că numărul fetelor care doresc o căsătorie cu un partener bogat, de succes, este foarte mic, în ciuda fap­tului că mass-media promovează, stimulează şi impune pe toate căile dorinţa de bogăţie, ma­terialismul şi viaţa fără griji. Asta înseamnă că deşi se promovează consumerismul şi viaţa „trăită la maxim”, totuşi educaţia din familie primează. Fetele nu sunt atât de mercantile în­cât să nu mai vadă omul, ci doar portmoneul!

Când vorbesc despre căsătoria din interes, de fiecare dată îmi amintesc de profesorul care ne preda „Psihologia în viaţa de familie”. Noi eram nişte fete tinere şi gălăgioase, iar el, cărunt şi cu multă experienţă în viaţa de familie, ne zicea cu un zâmbet sarcastic: „Da, o astfel de căsăto­rie poate fi fericită… dacă o calculezi corect”. Şi zâmbea fiindcă ştia bine că o persoană care nu are experienţa vieţii de familie nu poate să „calcu­leze” o căsătorie. Pentm că, nefiind căsătorit, vezi căsătoria într-un fel închipuit, iar când ajungi la practică, când o trăieşti zi de zi, lună de lună, an de an, priorităţile se schimbă. Acel termen al pro­fesorului însemna să calculezi situaţia financiară a familiei; dar este imposibil să calculezi durata şi fericirea familiei, pentru că ele nu trec prin portmoneu. Drept urmare, fetele care au făcut o astfel de căsătorie vin alarmate, zicând că trăiesc într-o colivie de aur: „Am de toate, dar mă su­foc. .. Ce să fac? Nu sunt fericită!”.

Am un exemplu de pe vremea când eram stu­dentă la Moscova. O colegă de grupă şi-a dorit să se căsătorească cu un moscovit, vrând să ră­mână în capitală — aşadar, o căsătorie din inte­res. Şi-a atins scopul şi a rămas la Moscova. După câţiva ani am reîntâlnit-o, iar ce mi-a povestit era ceva de râsu-plânsu: de ani şi ani, de când sunt împreună, aude în fiecare dimineaţă aceeaşi frază de la soţ, care, în timp ce-şi face gimnastica (în special flotări), îi spune: „Daaa, ar trebui să-mi săruţi picioarele, ai venit dintr-un sat prăpădit şi te-ai făcut moscovită, aşa-i? Ar trebui să-mi fii re­cunoscătoare!”. Şi tot aşa, zi de zi… Iar ea zicea: „Ce mi-o fi trebuit căsătorie c-un moscovit?”. A vrut să rămână în Moscova? Da! S-a căsătorit? Da! E fericită? Decideţi singuri!

Căsătoria din dorinţă de evadare

Un al cincilea motiv de căsătorie este dorinţa de a părăsi o mamă foarte dură. Acest motiv îl in­vocă de regulă fetele, spunând că în familie s-a creat o situaţie atât de încordată, încât nu mai văd altă ieşire decât să fugă de-acasă şi să se- arunce în braţele primului venit. Cunosc multe astfel de căsătorii. Situaţia lor seamănă mult c-un proverb rusesc: „Fugi de lup, şi dai de urs!”.

Viaţa de familie cere în primul şi-n primul rând răbdare şi puterea de-a ierta. Dacă nu-i su­porţi pe cei de-acasă, dacă nu ai răbdare cu ei, crezi că vei avea cu cel în braţele căruia ai nimerit fără să-l cunoşti? Crezi că acolo curge lapte şi miere?

Din păcate, fuga de-acasă nu e cea mai reuşită metodă de-a rezolva problemele cu mama. Nu asta e ieşirea din situaţie! Probleme vor fi destule si în familia nou creată.

Căsătoria din dragoste

Un al şaselea motiv este dragostea. Aici tre­buie să subliniez un aspect: dragostea e foarte diferită de ceea ce ne imaginăm noi. De fapt, ceea ce contează este să fii pregătit de jertfa pentru celălalt, pentru că dragostea adevărată e jertfa. Când omul îşi jertfeşte pentru celă­lalt confortul său, timpul său, bunăstarea sa, acestea sunt semnele unei iubiri adevărate.

Tot dragoste, dar dragoste egoistă, este cea în care se spune: „Eu vreau aşa, iar tu trebuie să faci!”. Când se întâlnesc doi egoişti şi sunt în­trebaţi dacă se iubesc, răspunsul lor este „Da!”. Dar la o discuţie mai amănunţită iese la iveală că se iubesc mai întâi pe sine, iar celălalt e pe planul al doilea. Pentru o căsătorie temeinică trebuie să te gândeşti mai mult la celălalt.

Eu vă propun să înlocuiţi „furtuna” cu „vremea bună”. înlocuiţi „Uite ce-am făcut eu pentru tine…” cu „Ce m-aş face eu fără tine? Eşti bucuria mea, viaţa mea, lumina mea.

Majoritatea tinerilor îşi doresc o căsătorie din dragoste, căutându-1 pe „cel ales”. Profesorul meu ne-a zis să scriem în caietele noastre cu litere mari: Căsătoria este întotdeauna un compromis. Văzându-ne feţele, ne-a spus: „Nu sunteţi de acord? Atunci răspundeţi sincer: voi sunteţi perfecţi?”. ,Nu, în nici un caz..am zis noi. .Atunci e clar că fiecare dintre noi are părţi pozitive şi părţi nega­tive. Unul e bun la ceva, şi nu-i bun la altceva Unii lucrează asupra lor ca să-şi schimbe părţile rele, alţii nu. Iar atunci când te căsătoreşti vor ieşi la iveală şi cele rele, chiar dacă nu vrei şi nu-ţi convine”.

Să presupunem că eşti foarte sincer, şi-i spui celuilalt că nu-ţi convine ceva şi nu mai poţi con­tinua relaţia La următoarea relaţie vei găsi altceva care să nu-ţi convină, şi tot aşa. Să nu uităm că suntem oameni — avem şi bune, şi rele. Trebuie să înţelegem că este normal ca omul să fie înzestrat şi cu calităţi pozitive, şi cu calităţi negative – dar per­soana care iubeşte vede la celălalt nu numai calită­ţile prezente, ci şi omul care ar putea deveni acesta după ce se va debarasa de cele mai puţin bune.

Căsătoria din dorinţa de-a întemeia o familie

Un al şaptelea motiv este dorinţa de a-ţi întemeia o familie şi de-a avea copii. îl consi­der cel mai serios şi realist motiv. El include simţul răspunderii pentru viitoarea familie şi pentru educarea copiilor.

Fragment din seria de emisiuni radio „Psihologia relaţiilor conjugale”

Traducere de Lucia Popa

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.