Sfîntul Paisie Aghioritul: Oamenii însetează după simplitate

Lucru bun este ca oamenii inseteaza dupa simplitate si au ajuns la punctul sa faca moda din ea, desi nu sunt in mod simplu. Vin unii in Sfantul Munte cu niste haine decolorate. Ma intreb: “Acestia nu lucreaza pe ogoare, de ce sunt asa?” Unul vorbeste taraneste din fire si te bucuri de el. Altul cauta sa vorbeasca taraneste si-ti vine sa vomiti. Sunt si altii care vin cu cravate. Unul avea 6-7 cravate cu el. Intr-o dimineata pe cand se pregateau, si-a pus cravata, costumul etc. “Ce faci acolo?” – il intreaba unul. “Ma duc la Parintele Paisie”, spune. “Dar ce e asta ce porti?” “Le-am luat ca sa-l cinstesc”.”Bre, ce-am patit!”

Nu au deloc simplitate; de aceea exista aceasta stare. Atunci cand oamenii duhovnicesti nu traiesc simplu, sunt bine invesmantati, ei nu ajuta tineretul.

Astfel, tineretul neavand vreun prototip, traieste hoinareste. Pentru ca atunci cand vad crestini bine imbracati, oameni stransi cu cravate, bine ingrijiti, nu afla nici o deosebire fata de oamenii lumesti, si se impotrivesc. Daca ar fi vazut simplitate la oamenii duhovnicesti, n-ar fi ajuns in starea aceasta. Insa acum si tinerii au duh lumesc, si aceia au randuiala lumeasca. “Asa trebuie sa se poarte crestinii. Asa trebuie sa fie aceasta, asa cealalta…” si n-o spun dinlauntru, din evlavie, ci pentru ca “asa trebuie“. Atunci si tinerii spun: “Ce sunt lucrurile acestea? Sa mearga la Biserica cu gatul strans! Haide, lasa-ma!” si isi arunca hainele, umbland goi. Se arunca in cealalta extrema. Ai inteles? Si toate acestea le fac din impotrivire. Desi au idealuri, insa nu au modele si sunt vrednici de mila. De aceea e nevoie sa le centreze marimea de suflet si sa-i miste prin viata cea simpla. Se manie atunci cand acesti oameni duhovnicesti si preotii incearca sa-i tina cu mijloace lumesti. Insa atunci cand afla modestia, dar si simplitatea cu sinceritate, atunci li se creeaza probleme de constiinta. Caci atunci cand cineva are sinceritate si nu tine cont de el insusi, este simplu, are smerenie. Toate acestea odihnesc si pe cel ce le are, dar sunt sensibile si pentru altul. Celalalt intelege daca te doare de el sau te prefaci. Un hoinar este mai bun decat un crestin prefacut. De aceea nu un zambet de dragoste prefacuta, ci un comportament firesc – si nici rautate nici prefacatorie, ci dragoste si sinceritate. Mai mult ma misca unul care este bine aranjat launtric. Adica sa aiba respect si dragoste adevarata, sa se miste simplu, nu in forme, pentru ca unul ca acesta ramane numai in cele din afara si se face om lumesc, carnaval de lasat de sec.

Curatia launtrica a sufletului frumos a omului adevarat, infrumuseteaza si exteriorul omului si acea dulceata dumnezeiasca a dragostei lui Dumnezeu, indulceste chiar si infatisarea lui. Frumusetea launtrica a sufletului, pe langa faptul ca infrumuseteaza duhovniceste si sfinteste pe om, chiar si la exterior, tradandu-l harul dumnezeiesc, infrumuseteaza si sfinteste chiar acele haine urate ce le poarta omul lui Dumnezeu cel harismatic.

Parintele Tihon isi cosea singur fesul din bucati de rasa, cu acul de cusut saci. Le facea ca pungile si le purta, dar emanau mult har. Orice lucru vechi si nepotrivit purta, nu se vedea a fi urat, pentru ca se infrumuseta si el, de la frumusetea launtrica a sufletului. Odata l-a fotografiat un vizitator asa cum era, cu punga in loc de fes si cu o pijama ce i-au aruncat-o in spate deoarece au vazut pe batran ca ii era frig.

Iar acum toti cei care vad fotografia Parintelui Tihon , cred ca purta mantie arhiereasca, fiind insa o pijama verde si tarcata. Oamenii priveau cu evlavie si la zdrentele lui si le luau de binecuvantare. Mai mare valoare are un astfel de om binecuvantat, care s-a schimbat launtric si s-a sfintit si pe dinafara, decat toti oamenii care-si schimba mereu numai cele din afara (hainele lor) si pastreaza launtric pe omul lor cel vechi cu pacate arheologice.

,,Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan“, Sfintul Paisie Aghioritul