,,Fecioara”, poezie de Vasile Voiculescu

Ţie mă-nchin, trup senin,
Albă răspântie adâncă,
Între cerul senin
Şi lutul ce ne mănâncă.

Clară odihnă între Ursite,
Sub rotunjimile tale aduni
Fragedă taină a două lumi topite
În limpezimea unei minuni.

Sânul tău încă stă sibilin,
Pândit de toată zodia zării,
Încă din ţine se-naltă lin
Pură mireasmă a aşteptării…

Rămâi aicea viaţă întreagă,
Unde se taie păcat cu slavă.
Şi cai potrivnice încheagă
Un dulce popas de carne suavă.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *