Gînduri înțelepte despre căsătorie

1.    Referitor la fericirea din căsătorie, Bătrânul Porfirie spunea: “Fericirea este posibilă, dar cu condiţia ca soţia să fi dobândit o bogăţie duhovnicească, iubindu-L pe Hristos şi păzind poruncile Sale. Atunci, cei doi se vor iubi cu adevărat şi vor fi fericiţi. Altfel, vor fi duhovniceşte săraci, nu se vor putea iubi şi vor avea probleme drăceşti, care îi vor face nefericiţi”.

2. Bătrânul Filotei îi scria unuia dintre fiii săi duhovniceşti: “Referitor la felul vieţii pe care să o alegi, dacă trebuie să te însori sau nu, este treaba lui Dumnezeu. Căci, adesea, unele sunt planurile omului, şi altceva porunceşte Dumnezeu. Căsătoria este un lucru bun, calugaria la fel.

Fecioria este mai bună şi superioară, căci cel necăsătorit se îngrijeşte cum să placă lui Dumnezeu, în timp ce omul însurat are grijă cum să placă femeii şi lumii. Dumnezeu nu forţează pe nimeni nici la căsătorie nici la calugarie. Omul însuşi trebuie să aleagă una sau alta. Dacă şovăie, să-L roage pe Dumnezeu cu căldură, cu frângerea inimii şi cu evlavie, şi i se va descoperi la ce fel de viaţă este chemat”.

3.    Bătrânul Iacob zicea: “Mama mea avea un suflet de călugăriţă. Datorită constituţiei mele bolnăvicioase, mă supranumea «păsărică de toamnă».”

4.    Bătrânul Ieronim îi spunea uneia dintre fiicele sale duhovniceşti care se căsătorise: “Tu gândeai că vei fi fericită căsătorindu-te şi constaţi acum că nu eşti! Cauţi mereu altceva pentru a-ţi mângâia sufletul, adică aspiri spre cele duhovniceşti. S-a întâmplat ca la pescuit; într-­o plasă mare sunt mici fărâme de hrană, de momeală, şi peştii se aruncă pentru a mânca: intră în plasă şi nu mai pot ieşi.

Îşi spun atunci: de ce ne-am lăsat păcăliţi şi acum suntem prizonieri? Ce şansă au cei de afară! Iar peştii care sunt în afara plasei zic: ce şansă pentru cei dinlăuntru: ei au ce mânca! La fel oamenii căsătoriţi îi laudă pe calugari, iar calugarii îi invidiază pe cei căsătoriţi. Nici unii nu trebuie să regrete starea în care se află, pe care o iubeşte, ci toţi trebuie să-şi trăiască corect vocaţia.”

5.    Într­o altă asemenea situaţie, acelaşi Bătrân sublinia: “Nu regreta că te-ai căsătorit. Monahismul este frumos şi sublim, căci monahii au aripi şi se ridică spre Cer, pe când cei căsătoriţi umblă pe pământ. Cerul este frumos, dar nu fără pericole: dacă o să cazi de sus, de răneşti; dacă o să cazi umblând pe pământ n-o să te răneşti, şi te vei ridica uşor!”

6.    Bătrânul Epifanie, duhovnic cu multă experienţă, spunea referitor la relaţiile conjugale: “Abstinenţa în căsătorie, practicată exclusiv din dragoste de Dumnezeu, este un lucru excelent. Când soţii au relaţii conjugale pentru a naşte copii, primesc nota «foarte bine»; când se abţin doar pentru a evita naşterea de copii, primesc nota «bine». Aceste note sunt pentru cei ce depăşesc mediocritatea. Nota excepţional o primesc cei ce fac abstinenţă din dragoste de Dumnezeu, cu condiţia ca decizia să o ia amândoi şi niciodată unul singur. Dacă o ia unul singur, este păcat”.

7.    Cuvintele Bătrânului Epifanie merită atenţie: ,,Necasatoria are drepturi şi obligaţii. Cine se însoară are mai puţine drepturi şi multe obligaţii. Iar când are copii, nu mai are drepturi decât obligaţii. De ce au roţile maşinilor cauciucuri şi camere cu aer? Pentru că, amortizând şi luând forma gropilor de pe drum, camerele fac să se depăşească obstacolele. Dacă roţile ar fi rigide, maşinile n-ar putea merge; repede s-ar defecta datorită vibraţiilor şi asperităţilor pământului. Asemenea «amortizări» sunt necesare în cadrul familiei: ele îngăduie depăşirea multor probleme şi asigură un progres duhovnicesc constant.”