Cât mai poți dărui în căsătorie, dacă te epuizezi sentimental înainte?
Unul dintre gânditorii antici spunea clar şi precis că, oricum, peste zece ani, o să-ţi pară rău şi dacă te însori, şi dacă nu. Şi dacă ai spiritul acesta umoristic de a rezista situaţiei, atunci stai aşa pe marginea şanţului, la temelia casei şi te gândeşti, după ce ţi s-a făcut capul foarte mare, că după o ceartă zdravănă este posibil să te trezeşti cu o găleată de apă în cap, aşa cum i-a făcut Xantipa lui Socrate, încât şi trecătorii râdeau de el. Iar el ştiţi ce a zis: „După atâtea fulgere şi tunete, trebuia să vină şi ploaia!”. Dacă poţi rezista aşa, desigur că este foarte bine.
Noi să nu credeţi că suntem foarte învăţaţi şi vă spunem lucrurile acestea, ci doar le-am citit puţin, dar avem o destul de mare experienţă de spovedanie. Sfântul Ioan Gură de Aur zice că cele mai spurcate lucruri din lume sunt urechile preotului. De ce? Pentru că aude tot ce vrei şi ce nu vrei. Aşa stau lucrurile sub acest aspect. Trebuie să înţelegeţi ce important este pentru creştinism fecioria (aceasta fiind caracteristica Bisericii), chiar Sfântul Ioan Gură de Aur pusese şi hotărâre pentru a o păstra (…); să fim atenţi pentru că nu-i important la câţi ani şi cât timp îţi trăieşti tinereţea. Altceva este important. Important este cum intri în biserică, dacă ţi se pot pune cununile pe cap sau nu şi, mai departe, câtă dăruire mai poţi să acorzi tu soţului sau soţiei tale, pentru că depinde cât de epuizat sentimental eşti.
(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, pp. 202–203)
