Ce este curăția și fecioria

Unii, în mod greşit, confundă curăţia cu fecioria. Şi, pentru faptul că fecioria nu este obligatorie, ei socotesc şi curăţia ca pe un lucru neobligatoriu pentru toţi oamenii. „Monahii şi mo­nahiile au făcut legământul fecioriei – spun ei – şi trebuie, prin urmare, să se afierosească unei vieţi de curăţie, însă noi, oamenii trăitori în lume şi cu fa­milie, suntem slobozi de îndatorirea de a ne nevoi întru această virtute”.

Oare aşa stau lucrurile? Nu, deoare­ce curăţia nu înseamnă feciorie, ci cu­răţenie sufletească. Iar ea este obliga­torie şi pentru oamenii căsătoriţi, şi pentru cei necăsătoriţi. Nunta este din­tru început curată şi binecuvântată de Dumnezeu. Însă aceasta se ridică la înălţimea virtuții doar atunci când este însoţită de curăţie, adică de cin­ste şi de încredere reciprocă. Fecioria are o şi mai mare binecuvântare de Dumnezeu.

Ea nu este o îndatorire ci o nevoinţă asumată de bunăvoie de către cei ce au chemare către ea, după cuvintele lui Hristos: Cine poate întelege, să înţeleagă! (Mat. 19,12). Însă, doar atunci este plăcută lui Dumnezeu când este însoţită de virtutea curăţiei. Nunta ar putea fi întinată de păcate­le necurăţiei. Şi starea celor necăsăto­riţi ar putea să fie murdărită tot din această pricină. Ca să nu se întâmple aşa ceva, noi trebuie să ne ostenim a dobândi virtutea curăţiei.

Sfânta Biserică propovăduieşte nu numai celor feciorelnici, ci tuturor fiilor ei – şi celor căsătoriţi, şi celor necăsătoriţi – să se roage fierbinte, cu rugăciunea Sfântului Efrem, pentru dobândirea virtuţii curăţiei.

Fecioria este cu totul deosebită, vir­tute îngerească, care, o dată pierdu­tă, nu mai poate să revină. Dar cură­ţia poate fi redobândită oricând. Şi cei mai de plâns desfrânaţi pot să dobân­dească curăţia. Fecioria nu este o con­diţie prealabilă pentru mântuire, nefiind o poruncă, o îndatorire pentru toţi. Ea este obligatorie doar pentru aceia care, de bunăvoie, au făgădu­it să o păzească. Însă fără curăţie nimeni nu va putea să se mântuiască, dacă nu va urma o pocăinţă pe măsu­ra păcatului împotriva curăţiei şi resta­bilirea ei. (…)

Deci, cel ce-şi pierde fecioria poate să se mântuiască şi fără feciorie, dacă face o pocăinţă pe măsură şi duce o viaţă în curăţie. Însă cel ce încalcă po­runca curăţiei nu poate să se mântuias­că, fără redobândirea prin pocăinţă a curăţiei sale.

(Arhim. Serafim Alexiev, Curăția – tâlcuire la rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Editura Sophia, p. 9-11)