„Ochii văd, inima cere”. Cum biruim ispita desfrînării

Iar dacă un fur ca acesta va reuşi să te răpească vreodată, să te nevoieşti ca măcar să nu laşi idolul Afroditei, adică al poftei celei urîte să se întipărească în sufletul tău. Şi cum asta? Sau să năzuieşti la Dumnezeu prin rugăciune – acest lucru fiind mai puternic, căci „a Domnului este mîntuirea” (Psalmi 3, 8), după cuvîntătorul de psalmi – sau să-ţi întorci închipuirea spre un alt gând oarecare. Că idol pe idol şi închipuire pe închipuire se şterg. Căci – zice înţelepciunea populară – „cui pe cui scoate.” O astfel de lucrare se vede că făcea şi Grigorie Cuvîntătorul de Dumnezeu: „Vederea m-a răpit pe mine, dar m-am ţinut. Idol al păcatului nu mi-am făurit. Idolul a stătut şi am scăpat de încercare.” Auzi! A stat – zice – idolul păcatului, şi nu s-a întipărit în închipuire, iar omul s-a slobozit numaidecît de ispită, adică de învoirea şi drept urmare, de fapta păcatului.

Sfîntul Ioan Gură de Aur şi Sfînta Singlitichia te sfătuiesc să foloseşti următorul meşteşug pentru a scăpa de patima ta, adică de idolul acelei feţe care s-a întipărit în închipuirea ta şi cu care diavolul nu încetează a te supăra: scoate, cu mintea, ochii idolului aceluia, scoate-i carnea de pe obraji, taie-i buzele, scoate-i pielea de deasupra, care se arată a fi frumoasă, şi gîndeşte-te că ce se ascunde dedesubt este atît de greţos, încît omul nu suferă a o vedea fără urîciune şi îngreţoşare. Nu este altceva decît o căpăţînă despuiată şi un os înroşit, plin de sînge şi înfricoşat la vedere. Că Gură de Aur zice: „Nu lua aminte nici aici la floare, ci treci mai în adînc cu gîndul şi, ridicînd cu gîndul de jur-împrejur pielea cea frumoasă, ia aminte la cele ce zac sub ea” (Omilia a şaptea la Epistola a II-a către Corinteni). Iar prea-înţeleapta Singlitichia zice: „De se iveşte în cămările minţii o nălucire de vedere necuvioasă, se cade a o schingiui cu cuvîntul: astfel, să se taie ochii acelui idol, să i se scoată carnea din obrajisă i se taie şi buzele şi să se vadă închegarea cea urîtă de oase goale, şi astfel să se socotească ce era de fapt cea dorită. Astfel poate fi oprit gîndul de la rătăcirea cea deşartă. Căci cea iubită nu era nimic decît numai sînge şi oarecare flegmă amestecată. Trebuie însă să ne închipuim în gîndul nostru că din toată fiinţa celui îndrăgit izvorăsc răni greu mirositoare şi putrezite şi, ca să spun pe scurt, se înfăţişează ochilor celor lăuntrici asemenea unui mort. Căci aşa se cade a ne îndepărta de dulcea pătimire” (Marele Atanasie în Viaţa Sfîntei Singlitichia).

Bibliografie: Sfîntul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simţuriEditura Buna Vestire, Bacău,

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.