Sfinții Terentie și Neonila. 10 noiembrie

Fericitul Terentie, fiind creştin dreptcredincios, s-a căsătorit prin nuntă legiuită cu Neonila, care era de aceeaşi credinţă cu el, şi au avut şapte fii: Sarvil, Fota, Teodul, Vila, Ierax, Nitul şi Eunichie, pe care i-au crescut în dreapta credinţă. Apoi au fost prinşi toţi de către păgâni, adică şi părinţii şi copiii, şi au fost duşi înaintea judecăţii celei fărădelege, unde L-au mărturisit pe Hristos, iar pe idoli i-au hulit. Pentru acest lucru au fost chinuiţi fără de măsură şi apoi spânzuraţi. în timpul chinurilor, rănile le erau stropite cu oţet şi arse cu foc, iar sfinţii se rugau în linişte unul pentru altul şi se mângâiau.

     Dumnezeu nu a trecut cu vederea rugăciunile lor, ci i-a trimis pe sfinţii săi îngeri care i-au dezlegat din legături şi au tămăduit rănile lor. Apoi păgânii, văzându-i pe sfinţi dezlegaţi şi tămăduiţi de răni, s-au spăimântat şi i-au dat spre mâncare fiarelor, dar nici un rău n-au pătimit, pentru că fiarele şi-au schimbat cruzimea în blândeţe de oaie, cu porunca lui Dumnezeu. Apoi au fost aruncaţi într-o căldare cu smoală fierbinte, dar îndată focul s-a stins şi smoala s-a răcit. Văzând păgânii că nu se ating de dânşii chinurile, le-au tăiat capetele cu sabia şi astfel şi-au aflat sfârşitul.

You may also like...

1 Response

  1. 23.11.2016

    […] Sfinții Terentie și Neonila – 10 noiembrie, Siria, sec.III […]

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.