Psiholog Ecaterina Boboc: Dragă femeie, păzește-ți mintea cu nădejde și îmblânzește-ți inima rănită!

Draga mea parteneră de suflet, sunt încântată de idea cunoașterii și descoperirii tale într-o reflecție diferită decât cea pe care am trăit-o în acele circumstanțe de viață în care ne-au întâlnit și ne-au petrecut ochii ce nu și-au spus și nu și-au împărtășit multe…

Astăzi, de aici, dintr-un ungher îndepărtat de suflet, și nu de la catedra de psihologie, voi vorbi indirect cu tine, draga mea supraviețuitoare. Știindu-te trecând prin cea mai de durată luptă, care s-a dat vreodată în inima ta, inițiez să insist ca popasul cuvântului meu să se facă pe malul abrupt al supărărilor ce le trăiești atât de intens. Astăzi, în leagănul acestei discuții se vor regăsi două valori ușor rănite în concepția ta, vorbim despre discrepanța ,,voii” ce nu ți-a fost satisfăcută așa cum ți-o dorise-și și ,,neacceptarea sentinței” Zămislitorului tău. Sau, altfel spus, e despre răzvrătirea durerii tale ce îți împietrește inima cu fiece secundă de îndoială și necredință, ceea ce te face atât de vulnerabilă și de predispusă certării cu binecuvântările Proniei Cerești.

Deci, dedicat ție…, celei pentru care a contat fiecare strop din lacrima ce ți-a brăzdat ogorul bătătorit al inimii din durerea neîntâlnirii voastre, a ta cu copilul tău.  Ai îmbrăcat un doliu, pe care-l vei purta cu demnitate, cu credință și cu speranță până în ziua când va cădea de pe chipul tău plin de lumină îndoiala în Cel, ce le știe pe toate. Îți știe și durerea și sufletul ce stă pe prăpastia disperării vorbind cu tăcerea… O tăcere izbitor de rece, o tăcere care în chip tainic ridică nori de blesteme la Porțile Cerului pentru pierderea grea a vieții ce nu ai putut-o păstra.

Arde o lume în inima ta, iar noi, nu o putem stinge. Ești doar tu față-n față cu ea și-i poți porunci să oprească doar cu-n cuvânt sau c-un gând ce se naște din esența acestuia:,, Doamne…, oprește prăpădul din inima care-mi curmă rațiunea și puterea luminii ce știe a iubi!”

Istovită și slabă te desprinzi de pe ramul ce urma să îmbrace mugurele-n floare și te lași prinsă în neputința căderii. Dar unde? Crezi că zdrobită inima ta va preschimba durerea în mângâiere? Sau poate crezi că neacceptarea înfrângerii îți va aduce pacea și limanul odihnei mai aproape?… Să știi draga mea, că dacă te-ai poticnit de aceste nedumeriri, aproape că ți-ai pierdut sufletul, l-ai dus la amanet pentru răscumpărarea unei liniști mai mult tulburătoare decât vindecătoare.

Pierderea ta, nu are preț! Nu poate valorifica nimeni mai mult ca tine greutatea darului pierdut decât Dumnezeu! Tot El, cu siguranță îți va deschide într-o clipă de luminare a ta, motivul suferinței ce ți-a otrăvit inima. Tot El, pentru îngăduința cuminte cu care vei aștepta răspunsul, îți va răsplăti toate! Doar crede, doar încearcă să vezi cum semința încrederii ce o păstrezi vie în inima ta, crește și dă rod de pace!

Probabil te vrea mai puternică Bunul nostru Tată Ceresc, mai stăpână pe inima care tânjește după blândețea cuvântului bun și ziditor de părinte. Te călește pentru un nou început, plămădindu-te din cenușă, pentru că tot El și doar El, cunoaște ceasul înnobilării brațelor tale cu albul neprihănit al harului divinității numit Pruncie!

Deci, draga mea parteneră de suflet, așează-te și odihnește-ți pornirile înverșunate. Las’ să treacă și această furtună…, ea cu siguranță este prevestitoarea Soarelui, ce va curge peste tine, lumina!, împodobindu-ți fruntea cu iertare și iubire, lăstarii vii ai viței de vie, aducători de viață nouă!

                                   Cu stropi de empatie pentru tine draga mea, psiholog Boboc Ecaterina.

articol pentru site-ul www.familiafericita.info

 

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.