Să mă căsătoresc sau să mă fac călugăr ?
Odată a început să plouă, şi printr-o albie a început să curgă apă. Un nebun şi un raţionalist voiau să treacă de cealaltă parte. Atunci raţionalistul a spus: „Se va opri ploaia, se va împuţina apa şi după aceea voi trece”. Nebunul, însă, nu a aşteptat, ci rupând-o la fugă prin apă, a trecut dincolo. I s-au udat puţin hainele, dar a mers acolo unde voia. între timp ploaia în loc să se oprească, s-a înteţit şi mai mult. Apa a crescut şi în cele din urmă raţionalistul nu a mai putut trece de cealaltă parte, pentru că de acum era deja primejdios.
Unii au multă mândrie, mult egoism, şi de aceea nu-i ajută Dumnezeu. Ani de-a rândul vin câţiva la Colibă şi mă întreabă: Ce vrea Dumnezeu de la mine, Părinte?”. întreabă de parcă Dumnezeu ar avea nevoie de ei, nu ei de Dumnezeu, nici monahi nu s-au făcut, nici nu s-au căsătorit. Ca şi cum ar fi făcuţi din aur şi se tem să nu fie luaţi drept vergele de fier şi băgaţi în beton. Alţii iarăşi mă întreabă: „Părinte, ce să fac? Să mă fac monah sau să mă căsătoresc? Spune-mi pentru ce fel de viaţă sunt?”. „Tu ce vrei?” îl întreb. „Şi una şi alta”, îmi răspund. Le vor pe amândouă. Dacă le-aş spune gândul meu, că, de pildă, sunt pentru căsătorie şi să se căsătorească, se poate ca ei să nu-şi găsească odihnă, şi atunci vor veni la mine să-lmi spună: „Sfinţia Ta mi-ai spus să urmez această viaţă şi iată, acum mă chinuiesc”.
Părinte, cum se poate întâmpla asta?
Să presupunem că un tânăr are chemare pentru viaţa de căsătorie, dar se gândeşte şi la monahism, însă, dacă nu ia aminte să facă o familie bună şi mai târziu vor apărea probleme pe care nu le va înfrunta duhovniceşte, atunci vicleanul îl va lupta cu gândurile, îi va spune mereu: Tu erai pentru monahism, dar dacă te-ai căsătorit, aşa îti trebuie şi nu va slăbi deloc zi şi noapte.
Unii oameni nu ştiu ce vor. Iată, cu câţiva ani în urmă a venit aici o tânără şi mi-a spus: Părinte, nu mă pot hotărî ce cale să urmez. Vreau să mă căsătoresc, dar mă gândesc şi la monahism. Ce să fac?”. „Vezi ce te odihneşte duhovniceşte mai mult, îi spun, şi aceea să faci”. Nu ştiu, îmi spune, dar uneori mi se pare că înclin mai mult spre căsătorie. Părinte, te rog spune-mi Sfinţia Ta ce să fac”. „Ei, dacă simţi că înclini mai mult spre căsătorie, îi spun, atunci este mai bine să te căsătoreşti şi Dumnezeu îţi va purta de grijă”. „Cu binecuvântarea Sfinţiei Voastre, Părinte, aşa voi face”, îmi spune. Vine, deci, astăzi şi-mi spune: „Părinte, m-am căsătorit. Am luat un marinar, om bun, slavă lui Dumnezeu, nu am ce spune, dar mă chinuiesc mult. Sufăr pentru că şase luni suntem împreună, iar şase suntem despărţiţi; o jumătate de an călătoreşte”. „Suflet binecuvântat, îi spun, nu spuneai tu că ţi-ar plăcea şi viaţa de căsătorie şi cea monahală? Iată că acum le ai pe amândouă. De ce nu slăveşti pe Dumnezeu, Care a rânduit astfel pentru tine?”.
Părinte, astăzi, însă, trăim ani grei şi de aceea unii tineri şovăiesc să-lşi facă familie.
Nu. Această gândire a lor nu este corectă. Dacă există încredere în Hristos, nu au nimic de care să se teamă. Anii prigoanelor nu erau grei? Oare atunci creştinii au încetat să-lşi mai întemeieze familii? Câţi mucenici nu avem care au mărturisit împreună cu femeile şi copiii lor!
Sfîntul Paisie Aghioritul din cartea ,,Viața de familie”