Sfîntul Luca al Crimeei, sau cum poți fi Soț, Tată, Medic, Preot, Călugăr, Ierarh și Sfînt totodată
în ziua prăznuirii Sfîntului Luca al Crimei, 11 iunie.
Pornind de la cuvintele cuviosul Isaac Sirul, care spunea: „Calea omului spre Dumnezeu este o cruce de zi cu zi. Și nimeni nu s-a suit la cer fără osteneală”, putem afirma că întreaga viață a Sfîntului Ierarh Luca se cuprinde în aceste cuvinte, și astfel putem spune că întreaga lui viață i-a fost o Golgotă. Conșteintezînd că omul doar prin purtarea crucii vieții îi este plăcut lui Hristos, sfîntul Luca atît de mult a îndrăgit calea aceasta încît a afirmat: ,,Cel mai mult am iubit pătimirea…”
Aceast Ierarh și Mărturisitor, nu a fost doar sfînt prin faptele vieții sale și mare propovăduitor al dreptei credințe, ci a fost totodată, prin excelență, om de ştiinţă valoros şi vestit, medic renumit și profesor de chirurgie, apreciat în lumea medicală pentru descoperirile sale. Și toate acestea în vremurile grele a stăpînirii bolşevice.
Născîndu-se într-o familie de creștini pe 27 aprilie 1877, primind la botez numele Valentin, a avut parte de o educație creștină. Odată cu creșterea, credinţa sa a fost înrîurită de citirea Sfintei Scripturi, dar și de apropierea Lavrei Peşterilor, întru cît familia sa se mutase în Kiev din Kesț (Crimeea de răsărit). Chiar dacă avînd un mare talent artistic, pe care dorea să și-l cultive, totuși în sufletul său ardea mai mult ca orice dragoste de aproapele, deoarece îi plăcea să-i ajuta pe ţăranii săraci din jur și oamenii amărîți și bolnavi. Aşa că se înscrie la cursurile şcolii medicale din Kiev, pe care a absolvit-o în 1903.
În 1904, războiul ruso-japonez l-a adus pe Valentin în Orientul Îndepărtat ca şi chirurg. Acolo îşi va întâlni viitoarea soţie, Anna Vasilievna Lanskaia. S-au căsătorit şi au avut patru copii. În acest răstimp, Valentin s-a specializat în operaţiile chirurgicale oftalmologice, împreună cu anestezia locală şi tratarea infecţiilor piogenice. Din relatările despre viața sa, aflăm că el refuza să opereze fără să se roage mai înainte în faţa unei icoane a Maicii Domnului din sala de operaţie, şi apoi să-l însemneze pe pacient cu iodină, în semnul crucii. Curajul său de cărturisitor și credința sa mare o vedem și din întîmplarea minunată cînd, oficialităţile comuniste de atunci au dat jos icoana, el a refuzat să mai opereze. Iar după puţină vreme, soţia unui oficial al Partidului a avut nevoie de operaţie, şi l-a cerut în mod anume pe Valentin, el nu s-a apucat de operație pînă nu a fost pusă înapoi icoana la locul ei.
Între timp soţia lui îmbolnăvidu-se de tuberculoză a murit prematur. De la acest moment viața sa avea să i-a o altă întorsătură, căci chiar dacă văduv fiind, făcînd ascultare de Arhiepiscopul Innochentie, a răspuns chemării acestuia de al hirotoni în diacon pe 26 ianuarie şi preot pe 2 februarie 1921. Însă, Dumnezeu îi pregătise o altă cale și mai aleasă. Întru cît în acele vremuri de prigoană Biserica ducea lipsă de păstori, părintele Valentin s-a supus chemării norodului şi a intrat în monahism, primind numele în cinstea sfîntului apostol și evanghelist Luca, fiind apoi hirotonit episcop. Din acest moment începe a parcurge drumul pătimirilor, întru cît, din pricina mărturisirii credinţei sale, în ciuda uriaşelor sale realizări medicale şi ştiinţifice, Sfîntul Luca a fost aruncat în temniţe, chinuit şi surghiunit vreme de 11 ani, prin Siberia şi alte locuri cumplite.
Nu avem timpul suficient să arătăm, că în pofida greutăților de prigoană prin care trecea, întîrit fiind de harul lui Dumnezeu pe care din plin îl avea în el, ducînd lupte a izbutit să redeschidă multe biserici închise de comunişti, a dat naştere unor lucrări teologice de mare profunzime, i-a întărit pe credincioşi şi a adus pe mulţi alţii la Ortodoxie. Pe lângă toate acestea, dragostea, iscusinţa şi dăruirea sa pentru pacienţi au salvat mii de vieţi (îndeosebi ale soldaţilor răniţi în război), iar tehnicile sale medicale au cîştigat multe premii ştiinţifice, fiind preţuite de colegii săi chirurgi decenii la rînd. După o viaţă de realizări medicale şi lupte duhovniceşti în mărturisirea dreptei credinţe, și plin de virtuți, Sfântul Luca trece la Domnul pe cînd se afla în scaunul de Arhiepiscop al Simferopolului, pe 11 iunie 1961.
După cu a zis și Hristos: ,,Nu poate lumina să fie pusă sub oroc, ci este pusă în sfeșnic să lumineze”, astfel și viața plină de sfințenie a Ierarhului și Mărturisitorului Luca, nu a putut să fie ascunsă, oricît s-au străduit puterile ateiste, ci a luminat în sufletele și conștiința poporului credincios, care la socotit pentru vitejia sa și faptele lui minunate, ca un sfînt încă în viață fiind, și mai cu seamă după ziua treceri lui din această viață pămîntească. Iar dezgroparea osemintelor sale pe 17 martie 1996, în prezenţa a aproape 40.000 de oameni, și răspîndirea mireasmei negrăite, și inima sa nestricată, adevereau încă odată în plus sfințenia vieții sale. Astfel hotărîrea sinodală a Bisericii Ucrainene din noiembrie 1995 și aprobarea Sinodului Patriarhiei Ruse la 25 mai 1996, nu erau decît o recunoaștere oficială de către Biserică a vieții sfinte a Ierarhului și Mărturisitorului Luca.
Iar semnele sfinţeniei sale s-au arătat şi prin darul facerii de multe și mari minuni, care pot fi relatate de adevărații închinători la moaștele sale și adevărații rugători oriunde ar fi, dar care aleargă cu credință la Sfîntul Ierarh Luca de a li se împlini cererea lor. Pentru faptul că a fost medic ajutînd și vindecînd pe foarte mulți fără de a primi vreo răsplată, dar și pentru multele minuni de tămăduire a diferitelor boli, Sfîntul Luca este socotit un ,,nou doctor fără de arginți”, asemenea celor de demult, dimpreună cu care se desfătează duhovnicește în Împărăția Cerească.
Avînd un asemenea exemplu de sfințenie, care a putut să fie un bun soț, tată, medic, preot, călugăr, ierarh în vremuri de prigoană și a ajuns și sfînt, să ne străduim de al lua prin rugăciune, întăritor pe dumul vieții noastre, ca ajutați de el să fim creștini și buni răbdători măcar în ceva, dacă nu în toate ca și el. Căci astăzi se vădește din ce în ce mai mult că nu pre avem soți buni, tați buni,… și șirul poate continua.
Să alegem și noi asemenea lui ,,partea cea bună, care nu se va lua de la noi”, nici în veacul acesta, nici în cel viitor.
Să ne rugăm la el dacă suntem bolnavi, dacă suntem medici, dacă suntem părinți sau dacă suntem copii. Să ne rugăm la Sf. Luca dacă suntem slujitori ai Bisericii, dacă suntem creștini simpli, să ne rugăm dacă avem nevoie de vindecare și întărire trupeascp și sufletească !
Prot. Ștefan Rîmbu
