Primul pas spre vindecarea de patima desfrânării

ântul Ioan Casian a manifestat o preocupare deosebită faţă de virtutea castităţii şi a curăţiei, sau a „neprihanei” cum o numeşte el. Acest lucru demonstrează interesul unui mare teolog şi ascet pentru vindecarea uneia dintre cele mai grele şi mai răspândite patimi – desfrânarea. Curăţia este o stare a inimii la care se ajunge prin înfrânarea poftelor trupeşti şi prin refuzarea ispitelor ce vin prin gânduri şi dorinţe.

Având ca temelie virtutea înfrânării, creştinii păşesc pe următoarea treaptă a urcuşului spre desăvârşire – lupta împotriva desfrânării şi dobândirea virtuţii castităţii. Patima desfrâului îl asaltează pe om din tinereţe şi nu se stinge decât atunci când vor fi înfrânate celelalte vicii. De aceea, lupta împotriva desfrânării se dă pe două fronturi, adică în trup şi în suflet. În acest sens, Sfântul Ioan Casian insistă asupra faptului că pe lângă abstinenţa trupească de la săvârşirea acestui păcat, în vederea biruirii lui avem nevoie şi de pocăinţă, de rugăciune stăruitoare, de cercetarea Scripturii, de lecturi duhovniceşti şi de realizarea unor munci fizice. Toate aceste eforturi spirituale au scopul de a nu lăsa mintea să cutreiere, adică să fie robită de gânduri multe şi felurite, asfel încât nu cumva, din gând în gând, să ajungă la cugetele cele necurate ale poftelor trupeşti.

Punctul de pornire în lupta împotriva patimilor şi pentru câştigarea virtuţilor este smerenia

„Lecuirea acestui viciu depinde mai ales de desăvârşirea inimii din care arată cuvântul Domnului că izvorăşte şi veninul acestei boli: «Din inimă ies: gânduri, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturisiri mincinoase» (Matei 15, 19) şi celelalte. ,Deci, în primul rând, trebuie curăţită aceasta, de unde, precum se ştie, iese izvorul vieţii şi al morţii, după cuvântul lui Solomon: «Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ţâşneşte viaţa» (Pilde 4, 23). Carnea, fireşte, îndeplineşte hotărârea şi porunca inimii. De aceea, trebuie să ne supunem cu cea mai mare sârguinţă cumpătării la care ne obligă posturile, ca nu cumva carnea, stârnită de belşugul mâncărurilor, împotrivindu-se poveţelor sănătoase ale sufletului, să respingă cu semeţie călăuza duhului.”

„Cea dintâi grijă pentru păstrarea curăţiei inimii va fi aceasta: ori de câte ori ni se va fi furişat în gând amintirea trupului poftit, prin aţâţarea vicleană a iscusinţei diavoleşti, să ne grabim s-o alungăm cât mai iute dinlăuntrul nostru…”

(Sfântul Ioan CasianVirtutea curăţiei şi a castităţii – biruitoare a patimii desfrânării, Editura Trinitas, Iaşi, 2003, pp. 3-17)

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.