Sfinții Cuvioși Chiril și Maria de la Radonej, părinții Sfântului Serghie de la Radonej (apr. 1337). 31 ianuarie

Aflăm în această Viață o deosebit de miscătoare legătură între un fiu și părintii săi – un fiu afierosit cu totul lui Dumnezeu incă înainte de a se naște și care totuși trăieste cu părintii săi și are grijă de ei pană la moartea acestora.
Cam tot ceea ce știm despre aceastǎ sfantǎ pereche vine din prima biografie a fiului lor, preaiubitul Sfânt Serghie din Radonej (25 septembrie). Biografia a fost scrisǎ de Epifanie cel Înțelept, unul dintre ucenicii Sfântului Serghie. La începutul Vieții Sfântului Serghie, el scrie: „Acest Serghie s-a nǎscut din pǎrinti de neam și drepți. Numele tatǎlui sǎu era Chiril, iar al mamei Măria. Amândoi aveau o viatǎ plǎcutǎ lui Dumnezeu și înaintea oamenilor, împodobiți cu toate virtuțile pe care le iubește Dumnezeu. Cǎci Dumnezeu nu lasǎ că un copil, pe care vrea sǎ-l facǎ sǎ strǎluceascǎ, sǎ se nascǎ din pǎrinti nedrepți. Ci, mai curând, El pregǎteste de mai înainte și rânduiește asemenea pǎrinti preacinstiti, lǎsandu-i sǎ zǎmisleascǎ pe cel plǎcut al Sǎu. O prealǎudatǎ Pronie! O, bunilor pǎrinti, ce ați dat naștere unui asemenea copil”

Măria s-a îngrijit îndeosebi de copil, incǎ de când se află în pântecele ei, luând seamă în chip deosebit la viață ei duhovniceascǎ. Stǎruinta ei a crescut dupǎ ce pruncul a strigăt cu glas mare de trei ori din pântecele ei pe când se află la Sfântă Liturghie, lucru care i-a uimit pe toți cei prezenți. La început ea s-a speriat, dar a luat-o că pe un semn de la Dumnezeu.

Semnul a îndemnat-o sǎ fie nu doar mai râvnitoare la rugǎciune, ci și la post. Din acel moment și panǎ la nașterea copilului, ea s-a lipsit cu totul de mancǎruri grase, carne, lapte, peste și bǎuturi alcoolice. Astfel, Epifanie scrie: „Cǎci la fel că zǎmislirea, și nașterea a avut loc cu post și rugǎciune” Și atât ea, cât și Chiril, au fost într-un gând: „Dacǎ copilul va fi bǎiat, sǎ fǎgǎduim cǎ-l vom duce la bisericǎ și îl vom da lui Dumnezeu, Care singur este Fǎcǎtorul de bine al tuturor”.

Dupǎ nașterea lui, pǎrintii l-au afierosit cu adevǎrat lui Dumnezeu. La botez, la patruzeci de zile, preotul, Pǎrintele Mihail, i-a dat numele de Bartolomeu. Când pǎrintii au spus pǎrintelui Mihail despre felul cum copilul a strigăt din pântece în timpul slujbei, el le-a povestit multe lucruri din Sfântă Scripturǎ despre felul cum Dumnezeu alege și blagoslovește pe anumiți oameni chiar înainte de naștere. Iar despre Bartolomeu, Părintele Mihail a spus pǎrintilor: „Bucurati-vǎ și vǎ veseliți, cǎci va fi vas ales de Dumnezeu, sǎlas și slujitor al Sfintei Treimi. Imbǎrbǎtati astfel, Chiril și Măria crescurǎ pe Bartolomeu întru frică Domnului.

Când Bartolomeu a crescut, a infǎtisat pǎrintilor sǎi dorință să arzǎtoare de a urmă viață monahalǎ. Ei l-au rugat că mai întâi sǎ aibǎ grijǎ de ei, ceea ce el a și fǎcut:

„Acest minunat fecior fǎgǎdui cu bucurie sǎ le slujeascǎ atâta vreme cât vor trǎi. Și din acea zi s-a strǎduit sǎ placǎ pǎrintilor sǎi zilnic, în toate chipurile cu putintǎ, spre a dobândi rugǎciunile și blagosloveniile lor. Și astfel a rǎmas o vreme în așteptare, slujind și plǎcand pǎrintilor sǎi panǎ ce aceștia s-au alǎturat cinului monahicesc, retrǎgandu-se fiecare la o manǎstire. Și dupǎ ce au trǎit câțiva ani în viață monahalǎ, au pǎrǎsit aceastǎ viatǎ, ducându-se la Dumnezeu. Insǎ și-au blagoslovit fiul, cinstitul fecior Bartolomeu, cu multe blagoslovenii în fiecare zi, panǎ la ultima lor suflare”.

Sfinţii Chiril şi Maria au murit cam în acelaşi an, 1334. Sfântul Serghie (aceste fiind numele pe care l-a luat mai târziu, la tunderea în monahism) şi-a îngropat pǎrinţii iubiţi, jelindu-i astfel: „Dupǎ ce le-a cântat cântǎrile de îngropǎciune, binecuvântatul fecior i-a dus la groapǎ cu multǎ cinste şi i-a îngropat cu pǎmânt şi lacrimile sale, ca pe cea mai preţuitǎ comoarǎ. El şi-a cinstit pe tatǎl şi pe mama sa cu lacrimi şi cu parastase şi Sfinte Liturghii. Şi pomenirea pǎrinţilor sǎi a împodobit-o cu rugǎciunile sale, cu milosteniile date sǎracilor şi hrǎnirea cerşetorilor”.

Dupǎ ce a stat lângǎ mormintele pǎrinţilor vreme de patruzeci de zile, s-a întors la casa pǎrinteascǎ spre a pune totul în rânduialǎ. Apoi a plecat sǎ-şi înceapǎ nevoinţele monahiceşti –  strǎdanii ce l-au fǎcut  sǎ reaprindǎ focul duhovnicesc al întregului pǎmânt rusesc pentru generaţiile viitoare.

Din „Căsătoria , cale spre sfinţenie”

Ed. Sophia 2001