De ce și cum moare iubirea?
De multe ori în cupluri soția cârtește – de obicei așa se întâmplă – pentru că soțul stă târziu până seara târziu pe calculator, pe Facebook, sau se uită la televizor și nu îi dă nicio atenție.
De ce se întâmplă asta? Pentru că în relația lor nu e bucurie. Dacă celălalt găsește bucuria în tine, va lăsa și calculatorul, și televizorul, și orice altă preocupare.
Cel mai important e să nu îi impui celuilalt datoriile, ce trebuie să facă: ”trebuie să vorbim o oră pe zi, să închidem calculatorul după 12 noaptea – după cum ne-a spus psihologul,…”
Unde am găsit astea? Dacă nu e bucurie, ce te interesează ce a zis psihologul?
Va simți povară, se va uita la ceas, să treacă mai repede timpul.
Deci, e important să-l atragi pe celălalt prin bucuria ta.
Electronica în cuplu
Părinții spun despre copii: ”Părinte, stă doar la calculator.” Firește că va sta, dacă nu ai ceva mai bun să-i oferi!
Dacă nu îi dai aproapelui bucurie, motivație, un alt mod de a trăi, care nu înseamnă sfaturi, control, ci vine din adâncul sufletului tău, din toată ființa ta, atunci, pentru ce toate acestea? Casa nu-și mai are farmec.
Nu are bucurie, nu are lumină, interes. Și relația nu are interes. Se plictisește unul de altul, stau în camere diferite, iar copiii își găsesc soluții singuri.
Apoi mergi la psiholog sau la preot să-ți citească o rugăciune „magică” să se rezolve bătând din palme problemele.
Moare persoana: moare iubirea
Însă problemele sunt în altă parte: Viața noastră (pare că) nu are sens pentru că nu avem ceva important, esențial de spus.
Aceasta se face pricină de a-l prețui pe celălalt.
La începutul căsătoriei cei doi sunt foarte bucuroși – există o mare dragoste! Un interes foarte mare – raiul!
Pentru că celălalt are o așteptare, viața sa nu mai e plictiseală, rutină, cineva îi arată interes și se simte important.
În esență, se satisface egoismul. Și, în toată povesteaasta, nu există altceva.
Vin și te întreabă: ”E păcat să ai relații trupești înafara căsătoriei?”
Pentru că uneori nu le răspunzi, au impresia că îi aprobi. Nu este așa. Problema este în altă parte.
Dincolo de asta, există ceva mult mai important: puteți să vă împărtășiți unul altuia o întâmplare?
Fata spune: „Dacă nu-i fac toanele, o să-mi plece! Și dacă îi voi vorbi de căsătorie, mă va părăsi.”
Prin urmare: fac ceea ce voiește și la sfârșit o să-l mătrășesc eu… și după 6 sau 8 luni a părăsit-o, căci s-a săturat, s-a plictisit de ea.
Avem ceva de zis?
Problema se pune altfel: ai altceva de zis?
Și pentru că viața ta nu are altceva de spus, arăți numai trupul tău și se va plictisi de el, firește.
Tot entuziasmul se va transforma în întristare, în deznădejde, în plânset.
Și dacă ești puțin viclean și reziști până la căsătorie, problema va ieși la iveală după.
Aveți vreo busolă în viață? Aveți filosofia vieții? Care e mai importantă, mai puternică decât trupul Care să dea formă și rațiune și trupului? Sau e doar atât?
Orice am face, acest lucru nu dăinuiește.
Și poate să nu fie asta. Pot fi cuvintele dulci, interesante: ”Mă sună de fiecare dată, să vadă ce fac la serviciu. Într-un final, cineva mă iubește și pe mine!”
Și nu doar atât! Îi trimite 20 de mesaje ziua. 100 de mesaje seara!
Și după un an: ”Hai, ce MAI vrei și tu?” S-a risipit savoarea fanteziei.
Să vedem ce se va întâmpla de acum înainte?
Poate cineva să aibă o rațiune de viață, care să întipărească o altfel de conștiintă? Și să se bucure doar pentru că celalalt există? Fie și de la depărtare…
Numai Hristos este soluția
Acest lucru se poate întâmpla doar în Hristos!
Altfel, e doar un basm, o joacă. E un joc, o tehnică care te amețește.
Am observat că iubirea nu mai este decât ceva tehnic, o manipulare. Cum să se atragă reciproc, cum să se păcălească.
De acolo încolo nu mai există altceva. Nu mai există nimic! Moare iubirea.
Apoi, acest tip de femeie închide ochii pentru că vrea să apuce să facă copii. Și se folosește de căsătorie, de bărbatul ei ca donator de sămânță și ca relație ca să-și îndeplinească nevoile de maternitate.
Iar apoi care mai este rațiunea vieții? Ce rămâne? La toate nivelurile, în toate relațiile…
Asta ce spune Gheronda e important: ”Prețuirea celorlați față de noi e dinamismul lor spontan, adică este din inimă: de la sursă către persoana noastră.
Care prețuire? Care este persoana noastră?
Persoana noastră nu e fața noastră. Sunt și fețe frumoase.
”Ce chip frumos!” Bine! Dacă te obișnuiești cu el, te plictisești.
La început e impresionant. E un chip bine alcătuit; fie feminin, fie masculin, îl privești, te impresionează, îl visezi cu ochii deschiși, adormi cu el în minte, îl vezi în somn.
O lună, două, trei… îl vezi în fiecare zi, se destramă ”minunea”!
Cealaltă persoană este cea care dăinuiește!
Este rațiunea de a fi a omului, e raportarea lui la viață, sunt valorile vieții; ceea ce se vede în viața cotidiană.