Consumarea relaţiei trupeşti înainte de Taina Cununiei înseamnă batjocorirea lui Dumnezeu
În zilele noastre s-a încetăţenit mentalitatea că tinerii, odată ajunşi la vârsta adolescenţei, trebuie să-şi satisfacă insinctul biologic, pentru că altfel ar avea de suferit. Nu numai că vor suferi, ci vor pătimi, dacă instinctul sexul nu a fost depăşit, dacă va fi refulat şi nu va fi abordat corect. Tânărul nu va suferi mai puţin dacă se va lăsa pradă pornirilor instinctuale.
Chiar şi dintre tinerii care cred, care nădăjduiesc în Dumnezeu, care merg la Biserică şi cer prin rugăciunile speciale ca Dumnezeu să-i ajute să cunoască persoana potrivită, cu care să se unească prin căsătorie, în practică lasă să se înţeleagă că Taina Cununiei săvârşită de către preot este o simplă ceremonie, care se face pentru ca nunta lor să aibă mai multă validitate civilă. Adică, să fie recunoscută de rudenii, de vecini, de prieteni, de societate. Din nefericire, nu asociază esenţa nunţii cu Taina Sfântă. Oricât ar părea de grele aceste cuvinte, am putea spune că este un joc cu Dumnezeu, o batjocură la adresa lui Dumnezeu.
Tinerii ar trebui să se pregătească pentru căsătorie, atât din punct de vedere biologic, din punct de vedere psihologic, dar şi duhovniceşte, sub privirea Creatorului desigur, desigur, în măsura în care cred în Creator, în venirea lui Iisus Hristos pe pământ, în Evanghelia Sa. Dacă tânărul crede în Dumnezeu, trebuie să ştie că orice cunoaştere înainte de nuntă se întâmplă sub privirea lui Dumnezeu, iar viaţa sexuală are valoarea şi scopul ei în cadrul Tainei Cununiei, Sfântă Taină care, după căderea în păcat a protopărinţilor, reprezintă un mare dar oferit omului de Însuşi Dumnezeu.
(Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, Adolescenţă, feciorie, căsătorie, Editura Bizantină, Bucureşti, 2010, p. 66)