Secretul fericirii în familie. Interviu cu o familie la 50 de ani de căsătorie
Cu binecuvîntarea Preasfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, în contextul ,,Săptămîna Căsătoriei”, pentru a aduce o laudă Familiei tradiționale, am vizitat împreună cu membri ai Mișcării ,,Pentru apărarea și promovarea Fecioriei, a Vieții și Familiei Tradiționale” o familie deosebită, care a împlinit 50 de ani de căsătorie. Cu acest prilej inedit, am luat un interviu de la Familia Nagorneac,
Familia Nagorneac, este o familie tradițională, ordinară, ca și multe altele, dar experiența adunată de 50 de ani, ca soț și soție, o face unică. Domnul Flor și Doamna Ecaterina locuiesc în satul Elisavetovca, care aparține de orașul Ungheni, la cîțiva km de oraș.
Am fost împreună cu Valeria și Doina, membre ale Mișcării ,,Pentru apărarea și promovarea Fecioriei, a Vieții și Familiei Tradiționale”.
Vă prezentăm mai jos interviul acordat, din care fiecare poate învăța ceva pentru el. Pentru a vă convinge, analizați răspunsurile oferite:
Preot Nicolai: Bună ziua multstimată familie Nagorneac. Cunoscîndu-vă o familie fericită, în care este înțelegere și pace, în contextul ,,Săptămîna Căsătoriei”, am venit la Dvs pentru a ne împărtăși din experiența de familie și a ne îmbogăți cu sfaturi utile pentru familie. Spuneți-ne cum vă simțiți la 50 de ani de căsătorie?
Doamna Ecaterina: Suntem foarte bucuroși că ați intrat la noi în casă și vă mulțumim pentru complimente! La această vîrstă, eu la 67 de ani și soțul la 75 de ani, suntem numai cu gînduri de mulțumire Domnului și Maicii Domnului, pentru că am ajuns la ziua de astăzi.
Preot Nicolai: Ați trecut, probabil, prin multe greutăți, ca să aveți casă, masă, să creșteți și să educați copiii?
Domnul Flor: Da, Părinte, am trecut prin multe greutăți dar din toate ne-a scăpat Dumnezeu. Am construit casă, apoi au crăpat pereții din cauza alunecărilor de teren, apoi am făcut altă casă și într-o bună zi ne-am pomenit cu noroi în casă deoarece, alăturat, era o sondă. Am muncit toată viața noastră, dar în fiecare acțiune eram cu gîndul că trebuie să muncim, ca să mîncăm pîinea și era o rușine să nu muncești. Cu toate acestea, vreau să zic că 50 de ani au trecut ca 5 zile!
Preot Nicolai: Cum așa Bunele Flor, ,,50 de ani, care sunt o viață de om, au trecut ca 5 zile!?”
Domnul Flor: Așa e viața noastră! Trece repede! Trebuie să faci ce ai de făcut bine, acum, în fiecare moment cînd poți. Să nu amîne nimeni binele. Numai răul! Dar iată așa, cînd mai greu, cînd mai ușor, dar peste toate trecem!
Preot Nicolai: Relatați-ne cum ați trecut prin greutăți? Ce calități trebuie să avem, pentru a trece peste nevoile care dau peste noi ?
Doamna Ecaterina: Prin răbdare, muncă și dorință ca să fie totul curat, aranjat și împlinit. Prin nădejde și încredere în Dumnezeu căpătăm o putere și speranță. Copiii noștri nu aveau toți haine sau încălțăminte personală și se rînduiau cu purtatul că învățau în două schimburi la școală. Venea cel mai mare de la școală din schimbul întîi de învățămînt și cel mai mic se încălța cu cizmele fratelui și pleca la școală! Dar nimeni nu a știut ce se întîmplă în familia noastră. Ne-am străduit să fim corecți și binevoitori față de toți!
Preot Nicolai: Pentru folosul nostru și al cititorilor, vă rugăm să ne destăinuți, care este secretul înțelegerii și armoniei în viața Dvs? Care este secretul fericirii în familie?
Soții Flor și Ecaterina: Mărturisim cu adevărat că, niciodată, în familia noastră, nu au avut loc certuri grave. Întotdeauna ne-am atașat unul față de altul cu stimă și respect. Dacă soțul spune sau propune ceva, soția numaidecît este de acord; dacă soția spune sau propune o soluție, soțul numaidecît o sprijină, o acceptă și susține. Ascultarea unul de celălalt în familie este cheia fericiirii. În familia unde soții se ascultă unul pe altul, nu are loc cearta iar pacea și înțelegerea este pe primul loc!
Preot Nicolai: Rugăciunea este o liniște a sufletului, un dialog de pace cu Dumnezeu și putere în viața de zi cu zi. Spuneți vă rog, care este locul Rugăciunii în viața Dvs?
Doamna Ecaterina: Citim în familie neîntrerupt ,,Psaltirea lui David”, ,,Psaltirea maicii Domnului”, ,,Biblia” și cărți duhovnicești. Deasemenea facem rugăciune de dimineață și de seară, obicei care este important și esențial pentru fiecare familie. Îndemnăm și recomandăm fiecare familie să-și găsească odihnă din grijile vieții în cărțile sfinte!
Preot Nicolai: Povestiți-ne ce sfaturi și educație ați dat la copiii Dvs.
Doamna Ecaterina: Avem 5 copii. Pe toți i-am învățat să nu fure, să nu obijduiască pe nimeni, să fie milostivi și sinceri, să aibă credință în Dumnezeu că El toate le știe și în toate ajută !
Preot Nicolai: Vă rugăm să dați cîteva sfaturi tinerilor de astăzi!
Doamna Ecaterina: Tinerii de astăzi nu mai sunt la fel de ascultători și asta le aduce pagubă. Tinerii trebuie să fie ascultători de părinți, pentru că au să fie și ei părinți la rîndul lor, și atunci vor înțelege cîtă durere este pentru tată, pentru mamă, cînd nu ascultă copiii.
Îndemn și sfătuiesc fetele să-și aleagă soți iubitori, să nu fie mîndri, dar să fie cuminți, stimători și harnici.
Preot Nicolai: Vă mulțumim frumos pentru primirea călduroasă. Ne vom strădui să ținem cont de sfaturile prețioase, pe care le-ați adunat o jumătate de veac și le-ați împărtășit cu noi!
Alături de sincere felcitări la acest jubileu frumos, primiți din partea noastră un buchet cu flori și o icoană frumoasă cu Maica Domnului, Care să vă ocrotească și să vă păzească de toate relele, neputințele și nevoile!
Soții Flor și Ecaterina: Noi vă mulțumim foarte frumos și din suflet pentru surpriza deosebită pe care ne-ați făcut-o. Nu putem să ne exprimăm marea bucurie pe care ne-ați făcut-o prin vizita Dvs!!! Dumnezeu să vă dea multă sănătate, ajutor și putere în tot binele !
Cea mai mare bucurie este să bucuri pe alții!
Interviu realizat de Preot Nicolai Boian,
Președintele Mișcării ,,Pentru apărarea și promovarea Fecioriei, a Vieții și Familiei Tradiționale”, pentru site-ul www.familiafericita.wordpress.com