Îndemnul Preasfințitului Petru, Preoților și Părinților, de a apăra și promova O Familie curată trupește și sufletește

EUN_1486_новый размер

C I R C U L A R Ă

Părinților Protopopi, Preacucernicului cler,

din Episcopia de Ungheni și Nisporeni

Preacucernici Părinți,

vin cu îndemnul să susţinem efortul Bisericii de a apăra familia  tradiţională, curată, de a apăra și promova  virtutea care se înlătură și dispare – ,,Fecioria”  şi de a rezista în faţa unor „modele” noi de familie, care consideră că nu este nevoie de Taina Cununiei, că nu mai este necesar ca tinerii să fie feciorelnici, că nu mai este nevoie ca Familia să nască  mai mult de un copil.

În data de 30 septembrie, prăznuim pe Sfintele Mucenițe Feciore, Vera, Nadejda, Liubovi și Mama lor Sofia. Viața lor este un exemplu pentru noi, de mărturisire a dragostei față de Dumnezeu, de statornicie în curăție, în credință și un  îndemn către noi toți, de a ne păstra credința noastră, nefiind amăgiți sau înduplecați, în mod deschis sau prin vicleșuguri, de a ne pierde curățenia trupească și curățenia sufletească.

Sfintele Mucenițe Fecioare, Vera, Nadejda, Liubovi și Mama lor Sofia, sunt cinstite în mod deosebit în Episcopia de Ungheni și Nisporeni, Sfintele Fecioare fiind și ocrotitoarele Mișcării eparhiale ,,Pentru apărarea şi promovarea Fecioriei, a Vieţii şi Familiei Tradiţionale” , care  un an în urmă, a luat ființă în Episcopia de Ungheni și Nisporeni, cu binecuvîntarea mea și din grija față de tinerele generații și față de familie.

Dintre toate virtuțile necesare unei familii sănătoase, o virtute strălucește ca soarele între stele, ca trandafirul între flori și ca mama între femei, pe nume ,,Fecioria”!

Ziua  Sfintelor Mucenițe Fecioare,  este numită în Episcopia noastră

,,Ziua Familiei fericite. Ziua Fecioriei. Ziua curățeniei trupești și sufletești”.

Vă îndemn ca în această zi, 30 septembrie,  Ziua Sfintelor Fecioare, să dați citire Cuvîntului duhovnicesc de mai jos în bisericile unde păstoriți.

Deasemenea vin cu îndemn părintesc pentru a face și din următoarele activități, în parohia Dvs, în școală, liceu, bibliotecă sau în altă instituție:

  • Seminare, lecții prin școli, (este zi de Vineri, prielnic pentru a vă duce în școala parohiei, ca un adevărat Păstor al satului Sfinției Voastre)
  • Conferință pe teme legate de Feciorie, Familie, Educație.
  • Slujiți Sfînta Liturghie în ziua de 30 septembrie, cu felicitare la sfîrșit, a femeilor ce poartă numele în cinstea Sfintelor Feciore: Vera, Nadejda, Liubovi și a mamei lor Sofia,
  • Concert, (poezii, cîntece), doritorii se pot adresa scriind la adresa de e-mail a episcopiei ungheni@yandex.com, pentru a primi un program festiv.
  • expoziții (desene, cărți)
  • școală duminicală,
  • predică,
  • activitate de creație,
  • prezentare de film,
  • alte activități.

Dragi Părinți, ziua de 30 septembrie, Ziua Sfintelor Fecioare Mucenițe numită ,,Ziua Familiei fericite. Ziua Fecioriei. Ziua curățeniei trupești și sufletești” este un bun prilej de a ne apropia de tineri cu mesajul de a păstra Fecioria și de a ne apropia de familii cu mesajul de a păstra curățenia trupească și sufletească zidind astfel o familie binecuvîntată.

Bunul Dumnezeu să ne ajute, să reeducăm o societate curată, înmulțind fiecare Harul Preoției, asemenea celui care a primit 10 talanți.

Să nu fim nepăsători Preacucernici Părinți, acum cînd această virtute, ,,Fecioria”, este pe cale de dispariție, cînd Familia Tradițională este luptată de a pierde din originea divină, cînd copiii devin mai puțin ascultători, față de părinți și față de credință. Să readucem la viață, să sădim în inimile și cugetele credincioșilor, înțelepciunea, ascultarea, rușinea, sfiala și lucrarea faptelor celor bune.

La adunarea protopopiatului, Preoții să raporteze de activitățile care le-au întreprins întru susținerea Fecioriei și a unei Familii creștin-ortodoxe.

Asemenea activitățile le trimiteți și pe adresa episcopiei: episcopia.ungheni@yandex.com, sau pe adresa de e-mail a Mișcării: pentrufamiliefericita@gmail.com .

Preacucernici Părinți, îndrumători ai poporului, Noi, cei care am primit putere ,,de Sus”, putem să facem acest lucru, arătînd întregii societăți, modelul vieții care trebuie de urmat !

Cu arhierești binecuvîntări,

_______________+ PETRU_____________________,

EPISCOP DE UNGHENI ŞI NISPORENI

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.