Bărbatul să afle întreaga mângâiere la soția lui
Să învățăm să fim buni și blânzi cu toată lumea, dar mai cu seamă cu soțiile noastre, să ne dăm multă silință, ca și atunci când ele ne ceartă pe drept sau pe nedrept,...
Să învățăm să fim buni și blânzi cu toată lumea, dar mai cu seamă cu soțiile noastre, să ne dăm multă silință, ca și atunci când ele ne ceartă pe drept sau pe nedrept,...
Sfânta Ecaterina a trăit în veacul al III–lea după Hristos. S-a născut în Alexandria într-o familie înstărită, dar idolatră. De mică avea o mare înclinaţie spre studii. A studiat toate ştiinţele şi a citit...
Când Dumnezeu a creat oştile cereşti – serafimi, heruvimi, tronuri, domnii, puteri, stăpâni, începători, arhangheli şi îngeri, nouă ranguri cereşti, împărţite în trei grupe de câte trei triade – în marea lui milă, El...
Pe vremea păgânului împărat Maximin se afla în cetatea Alexandriei o fecioară cu numele Ecaterina, fiica lui Consta, care fusese mai înainte împărat. Ea, fiind de optsprezece ani, era foarte frumoasă, de statură înaltă...
Deși gândul că cel mic are viermi intestinali poate să te sperie, important este să recunoști semnele care anunță prezența lor. Descoperă în rândurile de mai jos care sunt acestea, dar și în ce...
„Culoarea feţei ei era ca bobul de grâu, când dă în copt bine. Ochii îi erau limpezi la căutătură şi nimeni n-a ținut seama ce culoare aveau, nici până în ziua de astăzi. Se...
Recunoaşte, cel puţin o dată ai dat nas în nas cu o familie pe care ai invidiat-o: era unită, funcţiona fără reproşuri, ameninţări şi ţipete şi, cel mai important, membriii ei râdeau la acelaşi...
Egoismul şi iubirea de sine sunt acele păcate care nu doar ne împiedică să avem relaţii bune cu cei din jur, dar de multe ori nu ne permit să observăm şi să apreciem corect...
Dacă avortează nici atât cât au acum nu vor avea, pentru că Dumnezeu va lua de la ei belşugul. Creşteţi copiii cu inima la Hristos! Într-o familie, mama, tata şi copilul formează o trinitate....
Sfantul Pavel scria efesenilor: „Deci, dar, nu mai sunteti straini si locuitori vremelnici; ci sunteti impreuna cetateni cu sfintii si casnici ai lui Dumnezeu” (Efes. 2, 19). Fiecare crestin are un statut. El apartine...