O, Feciorie, ce dulce, minunat și strălucitor este numele tău ! Articol pentru toate fetele și mamele !

Mare virtute este înfrânarea, mare laudă au curăţia şi nevinovăţia, mare slavă are fecioria!

   Odată cu globalizarea, libertatea de exprimare şi de acţiune, dar şi lipsa de comunicare cu părinţii (care nu mai au timp să acorde atenţie propriilor copii), tinerii au căpătat o altă perspectivă asupra acestei probleme. Foarte puţine sunt familiile care le explică tinerilor ce înseamnă şi ce implică relaţia dintre bărbat şi femeie. Ei renunţă la feciorie încă de la vârste foarte fragede, fără să fie pregătiţi în prealabil, cu repercusiuni în plan psihologic, emoţional, fizic şi moral, pierzându-şi astfel curăţenia trupească şi sufletească. Conform statisticilor, 54% dintre tineri şi-au început viaţa sexuală între 15 şi 20 de ani.

   Percepţia eronată a iubirii ca satisfacţie sexuală, folosirea partenerului ca obiect al plăcerii, duce, cel mai adesea, la relaţii pasagere, în care „iubirea” rezistă atât timp cât există poftă şi satisfacţie. În momentul în care acestea se diminuează se caută evadarea într-o altă relaţie. Persoana celuilalt nu mai este înţeleasă în ceea ce ea are unic, irepetabil, distinct, ci face parte din palmaresul personal, o nouă cucerire.

   Majoritatea consideră că este demodat să-ţi păstrezi fecioria până la căsătorie. Pentru ei este important „să trăiască clipa”, să dea frâu liber sentimentelor. Tinerii sunt încurajaţi prin diverse mijloace (mesaje transmise prin intermediul anumitor emisiuni, filme, reviste, site-uri provocatoare etc.) să facă acest pas „firesc”, mai ales partea masculină pentru care este motiv de laudă în faţa prietenilor, fecioria fiind simţită adesea ca o frustrare. Ei sunt sfătuiţi să se cunoască mai bine în cuplu, înainte de a întemeia o familie şi, astfel, a apărut moda „căsătoriei de probă”.

   Având o asemenea percepție asupra fecioriei, cum ne mai putem numi creștini? Cum ne mai gândim noi să trăim mai departe? Ce a devenit familia contemporană? Cum ne dorim să trăim în viitor? În minciună, în înșelăciune, dreptatea o să apară, nu astăzi, mâine, când o să fii cea mai fericită, o să ai soț, casă, masă, dar o să-ți lipsească un copil și atunci o să plângi prin toate bisericile, că nu ești fericită. Că soacra îți reproșează că nu are nevoie de o noră stearpă. Soțul nu va mai fi așa cum îl cunoști tu, el dorește să se joace cu copiii prin casă și grădină, dar tu nu i-l poți oferi. Și te întrebi: care este pricina Doamne, unde am greșit, unde am pășit rău, ca astăzi să pătimesc eu. Răspunsul poate fi următorul: la vârsta de 14 ani ai făcut avort, așa ziceai că te-a învățat la școală, că trebuie să ai relații sexuale de tânără fără să întrebi de părinți dacă este un lucru bun pentru viața ta. Când părinții sunt plecați de acasă, tinerii își cheamă prietenii acasă și prin diferite păcate spurcă casa, pe care părinții o cinstesc ca o biserică, sfântă, curată și nevinovată. Rezultatul tuturor acestor clipe de bucurie îți aduc o viață întreagă neliniște și suferințe în viață. În urma tuturor acestor plăceri te molipsești de boli venerice, devenind stearpă și neroditoare, perzându-ți fertilitatea maternă.

Mai târziu, ca mama să nu recunoască greșalile tale, îi zici că te-ai îndrăgostit cu adevărat, ai găsit un băiat cuminte, învățat, deștept și frumos pentru că mama și bunica s-au rugat că să descoperi un asemenea cavaler, dar într-o zi acest băiat frumos și deștept va afla de la prietenii tăi că tu ți-ai pierdut fecioria într-o relație amoroasă . Cum te vei prezenta tu în fața lui? Când el dorește o soție curată la trup și la suflet. În felul acesta devii ca pomul fără roade, care este tăiat și pus pe foc. Ți-ai perdut fertilitate prin folosirea contraceptivelor, făcând tot ce ai dorit pentru a-ți satisface poftele pătimașe, dar astăzi ai devenit stearpă, părăsită de soț și de cei dragi. Tu îți dorești un copil, dar nu-l poți naște, și nu vei putea niciodată să-l naști în viață!!!

  Poți să-ți pui întrebarea pentru ce distracțiile vremelnice ți-au adus atâtea lacrimi? Ai pierdut feminitatea din ființa ta, ai pierdut glasul copilului care strigă prin casă, mamă, mamă! O să treacă anii și o să îmbătrânești și nu o să  aibă cine-ți deschide ușa, zicându-ți mamă. Opriți-vă astăzi, dragi tineri, că anii aceștia de libertate v-au răpit tot ce este mai scump. V-ați ales numai cu plăcerile lumești, în care diavolul lumii acesteia umblă răcnind pe cine să înghită. Mi-a fost greu pe suflet când am auzit o asemenea întâmplare, că la un control medical făcut fetelor din clasa a 9-a, nici una nu era fecioară, decât profesoara care de 25 de ani îi învață. 

Unde sunteți voi părinți, profesori, medici? Ce dorim noi să le arătăm acestor tineri, că au libertate, ce viitor le croim lor. Opriți păcatul, opriți fărădelegea, cât nu este târziu, ne pierdem ca neam, ne pierdem familia și tineretul nostru. Una dintre cele mai mari provocări pe care tinerii o au în faţa lor este aceea de a învăţa să iubească. A iubi înseamnă a-ţi asuma un risc: riscul refuzului, riscul de a fi folosiţi sau, mai rău, de a-l folosi pe celălalt. Nu vă fie frică să iubiţi! Dar, iubind, păstraţi şi integritatea voastră morală! Şi în aceasta fiţi oneşti şi loiali!

    Ce este mai dulce, mai minunat şi mai strălucitor decât fecioria? Ea răspândeşte raze mai strălucitoare decât ale soarelui, care ne rup de orice lucru al vieţii, şi ne pregătesc să privim cu ochi curaţi spre Soarele dreptăţii”. Însă, spre a fi plăcută lui Dumnezeu, fecioria trebuie să fie curată şi lipsită de orice pată. Sfântul Grigorie de Nyssa ne învață următoarele:„De folos ar fi ca celor tineri calea vieţii-n feciorie să nu le ajungă normă, fiindcă lipsă de bune exemple nu a dus viaţa aceasta, iar acum, mai mult ca altădată, cuviinţa muguri de floare a deschis şi s-a sădit în viaţa noastră înălţându-se din aproape-n aproape spre desăvârşire. Părtaş fecioriei nu poate fi decât cel ce păşeşte în astfel de urme şi cel ce se ia după mireasma acestui balsam mirositor (cf. Cântarea Cântărilor 1, 4) se pătrunde «de buna mireasmă a lui Hristos» (II Corinteni 2, 14 -15). Că flacăra unei singure lumânări în răspândire la mai multe ajunge, împărtăşindu-se celor ce-şi iau lumina din ea, fără să sufere flacăra dintâi micşorare; aidoma, şi a vieţii neprihănire se împărtăşeşte de la Cel întrutotul curat la cei ce se aseamănă Lui; adevăr grăieşte cuvântul Proorocului (Psalmul 17, 26-27), că împreună cu cel cuvios şi cu omul nevinovat şi cu cel ales, se va face asemenea“. Dacă pentru căsătoria creştină este de trebuinţă ca ea să strălucească în curăţie, cu cât mai mult acest lucru este de trebuință fecioriei! Deasupra ei se cade să ardă neîncetat candela sincerei nepăcătuiri, pentru a fi autentică.

Iar dacă părinţii recomandă copiilor păstrarea virginităţii premaritale, nu o fac din motive morale, cât mai ales pentru evitarea sarcinilor nedorite, a bolilor sau a anturajelor nepotrivite. Prin canale media, în instituţii de învăţământ se fac numeroase campanii de prevenire a bolilor şi sarcinilor prin protejare, şi nu este un lucru rău, dar nu ar fi mai bine să se pună temei pe învăţăturile moral-creştine?

   Mai mult, în această direcţie se aduc argumente „medicale” cât şi „ştiinţifice” prin care se „demonstrează” că abstinenţa nu-i sănătoasă. De milenii, Biserica a arătat că lipsa relaţiilor intime nu numai că nu dăunează sănătăţii sufleteşti sau trupeşti, ci, dimpotrivă, prin această nevoinţă cresc rezistenţa fizică, durata vieţii, se întăreşte sănătatea psihică şi se dezvoltă latura spirituală. Din totdeauna, cei care au ales calea unei vieţi monahale sunt un exemplu în acest sens.

   Păstrarea fecioriei nu înseamnă să fii habotnic, să nu-ţi trăieşti viaţa, să nu te distrezi, să nu simţi bucuria tinereţii, să nu iubeşti etc. Da, dar în curăţie şi bună cuviinţă. Fecioria este cu totul deosebită, vir­tute îngerească, care, odată pierdu­tă, nu mai poate să revină. Dar cură­ţia poate fi redobândită oricând. Şi cei mai de plâns desfrânaţi pot să dobân­dească curăţia.

   Încălcarea oricărei alte porunci este gravă. Desfrânarea este o trădare „a tainei lui Dumnezeu“ din om, o apostazie, o tăgăduire a propriei fiinţe, a creaţiei lui Dumnezeu. O negaţie ce cuprinde împotrivirea faţă de harul lui Dumnezeu, transformând trupul din templu al Duhului Sfânt într-un idol al plăcerii venerate. Desfrânarea este gravă pentru că respinge împărăţia lui Dumnezeu, limitând viaţa omului în cadrele timpului prezent, anulând eternitatea. Reflectând la situaţia actuală de criză a familiei, trebuie să nu uităm că familia este mai întâi de toate un dar al lui Dumnezeu-Creatorul pentru umanitate. Deşi a trecut prin multe încercări şi pericole abătute asupra societăţii umane, totuşi familia a fost instituţia cea mai stabilă a umanităţii, asigurând continuitatea acesteia în istorie. Se cuvine ca tinerii ce vin în fața Sfântului Altar să fie feciori, curați sufletește și trupește.

Ce alt dar mai de valoare pot aduce tinerii miri decât neprihănirea? Tinerii care își păstrează fecioria până la cununie pot fi asemănați cu mucenicii. Spun aceasta pentru că, în zilele noastre, războiul acesta nevăzut împotriva ispitei curviei este foarte dur și trebuie tărie, pricepere, curaj, răbdare și dorința de a fi plăcut lui Dumnezeu ca să îl poți duce până la sfârșit.

Această „patimă distrugătoare“ prin substanţa atracţiei erotice, prin amestecul de atracţii şi senzaţii pune stăpânire pe omul ce a aşezat plăcerea trupească deasupra raţiunii, pe care o întunecă şi o înşală. Astfel, desfrânarea devine o a doua natură a omului, acaparându-l şi controlându-i toate simţurile, transformându-l integral într-un obiect al plăcerii. Aceasta duce la degradarea persoanei şi la desfigurarea chipului dumnezeiesc din el. Sufletul nu mai are nici o putere, nu mai întrevede nici o rază din lumina mântuitoare a lui Hristos, iar trupul este aruncat cu dispreţ, ca un duşman, în felurite boli şi primejdii, devenind cu totul spurcat „ca şi cum ar fi căzut într-un cazan de necurăţie şi s-ar fi afundat în spurcăciune“, spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

   Patima desfrânării n-a scăpat atenţiei niciunuia dintre Părinţii Bisericii. Avva Isaia recomandă: „Îngrijeşte-te de trupul tău ca de Biserica lui Dumnezeu, îngrijeşte-te ca cel ce vei învia şi vei răspunde în faţa lui Dumnezeu; teme-te de Dumnezeu ca cel ce vei da socoteală Lui pentru toate câte ai făcut; când trupul tău suferă de o rană, te grăbeşti să o vindeci, aşa să te îngrijeşti ca el să fie curat şi în ziua Învierii“ (Filocalia 1). Sfântul Ioan Gură de Aur spune că fecioria este superioară până şi stării îngereşti, deoarece, deşi îngerii nu se însoară, nici nu se mărită, ei nu sunt alcătuiţi din trup şi sânge, nu locuiesc pe pământ şi nici nu ţin piept unei mulţimi de patimi. Aşadar, fecioria omului este mai de preţ, pentru că este păstrată cu jertfă şi cu dragoste de Dumnezeu.

Căsătoria nu dă voie firii omeneşti să se sălbăticească. Căsătoria pune traiul legiuit între un bărbat şi o femeie ca un zid de apărare de care se sfărâmă toate valurile poftei, prin acest trai legiuit dobândim multă linişte şi o păstrăm. Sunt unii oameni care n-au nevoie de siguranţa dată de căsătorie; în locul ei, aceştia îşi potolesc înverşunarea prin posturi, privegheri, culcări pe pământ şi prin multe alte nevoinţe pustniceşti. Cel care huleşte căsătoria răpeşte şi slava fecioriei. Cel care laudă căsătoria pune în lumină şi mai mult minunăţia fecioriei şi o face mai strălucită. În Biserică, fecioriei i se cunoaşte adevărata frumuseţe şi i se recunoaşte adevărata valoare; înfrumuseţează tinereţea, încununează bătrâneţea şi sfinţeşte temelia căsătoriei.

Ce dar mai frumos pot să îşi facă soţii unul altuia, decât fecioria, curăţenia cu care au gătit templul Duhului Sfânt, întru întâmpinarea Sfintei Taine a Cununiei? Sau ce podoabă mai de preţ decât castitatea poate să anine pe aripile sale de „înger în trup” călugărul? Dar fecioria trupească devine deplină prin cea sufletească (împletită în cununa virtuţilor) – şi aici stă desăvârşirea întru creştinism.  Sfântul Ioan Damaschin ne arată că „având încredere în Dumnezeu-Cuvântul, care S-a întrupat din Fecioară, spunem că fecioria este de la început şi că dintru început a fost sădită în firea oamenilor. Omul a fost plăsmuit din pământ virgin. Numai din Adam a fost făcută Eva. În paradis domnea fecioria”. Deşi Dumnezeu vrea ca oamenii să trăiască în curăţie, ne cunoaşte firea şi neputinţele cauzate de cădere. Pentru aceasta a lăsat căsătoria, pentru ca moartea să nu desfiinţeze neamul omenesc. Iar nunta este cinstită când patul este neîntinat. În legătură cu sexualitatea umană, spiritualitatea ortodoxă consideră că starea firească a primilor oameni a fost fecioria.

Fecioria îl apropie pe om de starea îngerească, face din creştinul care o respectă un adevărat „om ceresc”, ridicându-l deasupra plăcerilor, într-o lume a spiritului, a lucrurilor curate şi veşnice.    În cultura provizoriului, a relativului, mulţi predică faptul că important este „să te bucuri” de moment, că nu merită să te angajezi pentru toată viaţa, să faci alegeri definitive, „pentru totdeauna”, pentru că nu se ştie ce rezervă ziua de mâine.

   Pentru aceasta vă încurajez să nu vă lăsaţi dărâmaţi de dificultăţi, ci să faceţi să se evidenţieze fără frică forţa care vine din faptul de a fi persoane şi creştini, din faptul de a fi seminţe ale unei societăţi mai drepte, fraterne, primitoare şi paşnice. Voi, tinerilor, împreună cu Hristos, sunteţi forţa Bisericii şi a societăţii. Dacă vă lăsaţi plăsmuiţi de el, dacă vă deschideţi la dialogul cu el în rugăciune, cu citirea şi meditarea evangheliei, veţi deveni profeţi şi martori ai speranţei!

   Nu vă lăsați copleşiți de dificultăţile pe care le întâlniți! În orice situaţie fiți corecți şi cinstiți! Investistiți serios în viaţa voastră: studiați, pregătiți-vă, descoperiți tot ceea ce este nou şi bun! Ieşiți din banalitatea mulţimii! Refuzați logica: „Aşa fac toţi”! Ridicați glasul şi spuneți: „Viaţa trebuie trăită cu demnitate şi fără compromisuri”!

 Eu, în schimb, vă cer să mergeţi împotriva curentului; da, în aceasta vă cer să vă răzvrătiţi împotriva acestei culturi a provizoriului, care, în fond, crede că voi nu sunteţi în stare să vă asumaţi responsabilităţi, crede că voi nu sunteţi capabili să iubiţi cu adevărat. Eu am încredere în voi, tinerii, şi mă rog pentru voi. Să aveţi curajul de „a merge împotriva curentului”. Şi să aveţi şi curajul să fiţi fericiţi.

O, feciorie, bogăţie necheltuită!

 O, feciorie, cunună neveştejită!

 O, feciorie, biserică a lui Dumnezeu şi sălăşluire a Sfântului Duh!

O, feciorie, scump mărgăritar, pe care mulţi nu-l văd şi arareori îl află cineva!

                    + PETRU                    ,

Episcop de Ungheni și Nisporeni

24.03.2016