Fericit ești atunci cînd ești mulțumit de ceea ce ți-a dat Dumnezeu neașteptînd nimic mai mult!

Suntem generația care nu știe să prețuiască ceea ce are, începînd de la persoana care mereu ne este alături.
Cine suntem noi? Suntem oameni drăguți, frumoși, amabili, însă suntem așa doar la exterior, să le fim pe plac oamenilor. Însă ce ar fi dacă am fi așa și în sufletul nostru? Așa cum ne-a dat Dumnezeu, ca să ne iubim unul pe altul dar nu să ne urîm.
Sunt oameni care ne iubesc așa cum suntem noi, simpli și nevinovați, dar noi suntem atît de naivi și răi, încît ne lăsăm păcăliți de niște cuvinte spuse la nimereală sau scrise pe o rețea de socializare.
Noi nu știm a prețui oamenii ce ne iubesc pe noi. Nu știm să ne prețuim așa cum suntem noi, cu toate defectele noastre, căutăm să ne schimbăm. Să schimbăm aspectul exterior al nostru, dar de ce nu am începe a ne schimba în interior și să vedem frumosul din noi? Să ne vedem așa cum ne-a dat Dumnezeu, cum ne iubește El pe noi. Dumnezeu îi iubește pe cei smeriți, pe cei frumoși la suflet! Nu ducem lipsă de nimic. Dar pe lîngă toate acestea nu știm să ne bucurăm, să fim fericiți de ceea ce ne-a dăruit Bunul Dumnezeu.
Nu știm să zicem „Mulțumesc Doamne pentru ceea ce ne-ai dat!”. Știm să cerem, dar să mulțumim nu știm. Mereu suntem indispuși cînd ceva nu merge așa cum ne-am dorit, însă nu ne gîndim că toate acestea se întîmplă spre binele nostru. Dumnezeu știe ce face și niciodată nu te va lăsa la greu, iar dacă îți va da unele greutăți, El știe că tu vei reuși să treci peste ele.
Noi suntem aceea care i-au în derîdere biserica și preoții. Dacă cineva vorbește despre Sfinți și minunile săvîrșite de ei toți cred că e o nebunie, însă în vrăjitori, mituri, în fantome cred. Niciodată nu suntem mulțumiți de ceea ce ne dă Dumnezeu. Suntem cuprinși de o boală Dumnezeu e vinovat, am suferit un accident Dumnezeu e vinovat, nu am fost mulțumiți îndestul la fel El e vinovat, însă niciodată nu dăm vina pe noi. Nu ne gîndim, de ce oare Dumnezeu ne-a dat așa? Nu zicem „Mulțumesc Doamne de boala pe care mi-ai dat-o ca prin ea să-mi tămăduiesc sufletul!”. Dar îl învinuim pe El. Îl învinuim pentru toate ce ni se întîmplă, dar nu noi suntem acei care nu suntem atenți la ceea ce facem, nu dăm vina pe noi înșine ” Iată din vina mea sau din greșeala mea s-au întîmplat acestea „.
Iubim să învinovățim pe altcineva. Noi nu iubim să fim corectați, să ni se zică cum să procedăm, în schimb noi iubim să strigăm, să corectăm. Nouă nu ne place ca cineva să fie nedrept cu noi, dar în schimb noi ce facem? La rîndul nostru suntem și noi nedrepți cu alții. Suntem într-o lume plină cu măști, care mai de care, iubim să ne mascăm în oameni răi, în oameni fără inimă. Copii nu mai sunt ca cei de altă dată, i-au acaparat tehnologiile moderne, nu mai comunică între ei. Unii din ei nu mai văd fericirea în lucruri simple, au nevoie de lucruri, obiecte mari, de valoare și nici atunci nu le este de ajuns. Doresc ceva mai mult. Tinerii să trăiască în plăcerile lumești. Nu mai ascund faptul că trăiesc în desfrîu, pentru unii a devenit un obicei. Nimeni nu se grăbește să facă un bine, toți se gîndesc la bine pentru ei însăși „Dacă nu trăiesc eu bine, de ce altcineva să trăiască bine și fericit?”
Dar oare așa ne învață Dumnezeu? Oare nu ne învață să fim mai buni, mai darnici? Însă noi îl dezamăgim, noi suntem mai răi ca animalele, nu știm să iubim. Nu știm să dăruim. Fiecare se teme să facă un pas pentru a face un bine, însă de a face rău nimeni nu are frică. Ne numim creștini, dar într-adevăr nu suntem. Nu știm să apărăm credința noastră, ne temem să vorbim despre ea ca nu cumva cineva să rîdă de noi. Însă noi trebuie cu demnitate să luptăm pentru ea așa cum Mîntuitorul a fost răstignit pe cruce pentru noi oamenii, pentru păcatele noastre. El a răbdat pentru noi, dar noi ne temem să-l recunoaștem pe El. Ne temem să zicem că mergem la biserică. Mergem și noi acolo o dată pe an, fiindcă suntem puși de către părinți, bunici. Dar nu fiindcă asta noi dorim. Credem că e prea obositor, prea plictisitor. Însă dacă ar fi vorba de cluburi nu mai este atît de obositor să stai pînă dimineața. Dacă am pune tinerii să aleagă între cluburi și biserică, cred că biserica ar fi goală. Este foarte trist cînd vezi tinerii în ce direcții o i-au…
Credem că avem tot timpul din lume, dar nu ne gîndim ce va fi mîine cu noi. Credem că avem tot dreptul să ne folosim de oameni, să îi supăram, în loc de a le mulțumi că sunt mereu alături de noi cînd avem nevoie de ei. Mereu gîndim „Dacă el s-a folosit de mine de ce și eu nu aș face-o? Cu ce este el mai presus de mine?” Dar nu ne gîndim că Dumnezeu pe toate le vede. Nu ne gîndim să-i răspundem cu bine, totul se face din răutate, din ură. Nu ne gîndim la generația care crește după noi, ce exemplu le dăm noi lor? Îi învățăm să fie răi, să nu-și iubească aproapele. Și apoi ne mai nemulțumim că cresc copii fără frică de părinți, fără frică de Dumnezeu, fără iubire. Toate acestea se întîmplă datorită nouă, oamenilor fără suflet.
E foarte dureros dar adevărat! De aceea ar fi bine să ne trezim cît încă nu e foarte tîrziu, să vedem frumosul ce ne înconjoară, să ne bucurăm de fiecare lucru simplu care Dumnezeu ni la dat. Fericirea nu constă în lucruri mari, în case, în bani, în mașini. Fericirea constă în persoana care mereu îți este alături. Fericirea este atunci cînd ai părinți.
Fericit ești atunci cînd ești mulțumit de ceea ce ți-a dat Dumnezeu neașteptînd nimic mai mult!
Cebotari Ana, elev, or. Ungheni

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.