Cinstirea fecioriei de către Sfinţii Părinţi
„Fecioarele sunt floarea Bisericii, podoaba şi frumuseţea harului duhovnicesc, starea cea firească a nevinovăţiei originare; desăvârşită realizare, vrednică de laudă oamenilor şi cinstirea îngerilor; chipul lui Dumnezeu care imită viaţa cea sfântă a Domnului, dovedindu-se astfel cea mai aleasă parte a turmei lui Hristos şi naşterea cea mai slăvită a Sfintei Biserici” (Sfântul Ciprian).
Pe cât este ea de înaltă fecioria, pe atât este de ispitită, încât puţini sunt cei care se pot considera cu adevărat feciorelnici la trup şi suflet. Ca să se poată împotrivi tuturor acestor ispite, arată Sf. Ioan în „Despre feciorie”, omul are nevoie de „un suflet căruia îi place lupta, de un suflet tare, de un suflet care să lupte până la sânge împotriva poftelor. Trebuie să mergi pe cărbuni şi să nu te arzi; să calci pe săbii şi să nu te tai… Un suflet care nu-i pregătit să ţină piept chinurilor poftei, iute este biruit… dar mai presus de toate să avem ajutorul de sus, ajutorul lui Dumnezeu”.
Trupul trebuie cinstit ca templu al Duhului Sfânt: „Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-l aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu”. (I Corinteni 6:19-29) În momentul botezului prin care devenim creştini, Duhul Sfânt se sălăşluieşte în trupurile cu care ne naştem.
În legătură cu sexualitatea umană, spiritualitatea ortodoxă consideră că starea firească a primilor oameni a fost fecioria. Fecioria îl apropie pe om de starea îngerească, face din creştinul care o respectă un adevărat „om ceresc”, ridicându-l deasupra plăcerilor, într-o lume a spiritului, a lucrurilor curate şi veşnice.