,,Ziua Familiei fericite. Ziua Fecioriei” în s. Temeleuți, r. Călărași
Vineri, 13 octombrie cu binecuvîntarea Preasfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni și la inițiativa Mișcării ,,Pentru apărarea și promovarea Fecioriei, a Vieții și Familiei tradiționale”, în contextul sărbătorii ,,Ziua Familiei fericite. Ziua Fecioriei. Ziua curățeniei trupești și sufletești”, ediția a II-a în incinta gimnaziului Temeleuți, raionul Călărași a avut loc activitatea închinată Zilei Familiei, Fecioriei, Curățeniei trupești și sufletești, cu scopul promovării păstrării fecioriei.
Activitatea s-a început cu cuvîntul de învățătură a Preasfințitului Petru citit de parohul bisericii ,,Sf. Maria Magdalena”, preotul Valeriu Badan, urmată de diverse poezii și cîntece, prin prizma cărora s-a îndemnat tinerii și tinerele să păstreze această podoabă fără de preț-fecioria, care duce spre o viață de familie fericită și împlinită.
Spre finalul activității parohul a mulțumit celor care s-au implicat în buna organizare a activității, profesoarei Spinei Mariana și elevilor gimnaziului înmînîndu-le cîte o diplomă în semn de recunoștință pentru implicarea activă în această activitate și pentru toate celelalte la care au luat parte la nivel de parohie.
Din partea Mișcării eparhiale, aducem sincere mulțumiri preotului Valeriu BADAN, Direcției gimnaziului, tuturor organizatorilor, și tuturor celor care au participat pentru promovarea unei familii fericite și păstrarea fecioriei.