Sunați-o pe Mama !

dragoste-mamaAstăzi, mama mea ar fi împlinit 49 de ani. De foarte multe ori mă întreb cum ar fi arătat la vârsta asta, și când mă uit la mamele prietenelor mele, cam de aceeași vârstă, mi-o imaginez pe mama cu fața un pic ridată și părul încărunțit pe la tâmple. Sau poate ar fi fost blondă, ea mereu și-a dorit să se facă blondă, însă bărbatul de lângă ea (cel pe care mulți dintre voi îl numesc tată) nu-i permitea să facă o schimbare de asta îndrăzneață. Spunea că o bagă cu capul în sacul de făină și se rezolvă problema….. Mda. De atunci am zis că nu o să mă uit în gura nimănui când vine vorba de păr și culoarea care vreau să o aplic. La liceu spre exemplu am avut în cap toate culorile curcubeului practic, probabil am răzbunat-o pe mama sau poate mi-aș fi dorit să aibă și ea mai mult curaj să decidă singură ce face cu aspectul său. Cum vă spuneam mama mea nu a ajuns să vadă coșmarul pubertății mele și nici lacrimile după prima „dragoste adevărată” pierdută și nici nu m-a consolat atunci când aveam nevoie de asta, și au fost multe dăți din astea. Mama nu m-a așteptat cu sticla de suc și tartine la ieșirea din sala de BAC așa cum au făcut-o mamele colegilor mei de mă miram fraților ce au pățit colegii mei, care au trecut demult de vârsta majoratului, că le vin mamele cu pachete de mâncare de parcă ar ieși din mina de scos piatră. Ei au scris proba într-o sală cu aer condiționat și apă rece la dispoziție, dar asta era peste puterile mele să înțeleg. Poate cei cu mame o iau ca atare, dar pentru mine asta ținea de ceva extraterestru. (Colegi, vă rog să mă scuzați, dar eu chiar așa credeam atunci, și acum nu s-a schimbat nimic) Mama nu le-a făcut pe multe, nu că nu a vrut, nu a reușit… că ar fi vrut ea să le facă multe. Dar una a reușit să mă facă responsabilă fără voia mea la doar 10 ani. M-a pus să promit că voi deveni mamă pentru sora mea mai mică. Și eu i-am promis. Dar ce fel de mamă din mine la 10 ani? Să fim serioși…
Îmi părea nedreaptă această decizie a mamei să mă împovăreze cu așa o sarcină serioasă să fiu responsabilă nu doar pentru viața mea, dar și a surorii mele, dar cu timpul am realizat că lecția pe care mi-a dat-o mama nu e asta. Lecția consta în a fi responsabilă pentru toate acțiunile pe care le fac ca astfel să devin exemplu. Eu nu puteam să raportez mamei că am luat zece, că am devenit eminentă etc dar știam că la asta s-ar fi așteptat și eu încercam să nu o dezamăgesc. A fost greu să mă maturizez atât de repede, multe prietenii le-am pierdut din cauza că nu eram suficient de veselă să sar într-un picior cu fetele de seama mea, dar asta nu contează. Pentru că în locul acestor efemere legături am obținut ceva mult mai de preț dăruit de mama mea… și pentru asta îi mulțumesc.
Postarea asta nu e despre ce am avut și nu mai am. E despre aceea ce aveți voi și poate nu conștientizați. Iubiți-vă mamele și sunați-le cât mai des…
P.S. dacă ați avut timp să citiți asta, atunci vă rog frumos, faceți-vă timp să o auzi astăzi pe mama și să vedeți ce mai face…

Alina Marin, Chișinău

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.