În paradis domnea fecioria

Cu ajutorul lui Iisus Hristos, „mintea cea întreagă a celor curaţi cu fecioria”, mulţi pui de creştini au curată haina nunţii, spre slava lui Dumnezeu şi spre fericirea lor.

În Biserică, fecioriei i se cunoaşte adevărata frumuseţe şi i se recunoaşte adevărata valoare; înfrumuseţează tinereţea, încununează bătrâneţea şi sfinţeşte temelia căsătoriei.

Ce dar mai frumos pot să îşi facă soţii unul altuia, decât fecioria, curăţenia cu care au gătit templul Duhului Sfânt, întru întâmpinarea Sfintei Taine a Cununiei? Sau ce podoabă mai de preţ decât castitatea poate să anine pe aripile sale de „înger în trup” călugărul? Dar fecioria trupească devine deplină prin cea sufletească (împletită în cununa virtuţilor) – şi aici stă desăvârşirea întru creştinism.

Încă din cele mai vechi timpuri şi la multe popoare era fecioria cântată, dorită, dar nu se bucura de adevărata preţuire, uneori ajungând să fie cumpărată. „Iudeii privesc cu dezgust frumuseţea fecioriei şi nu e de mirare, odată ce n-au cinstit nici pe Hristos, născut din Fecioară. Păgânii o admiră şi se minunează de ea. Dar numai Biserica lui Dumnezeu, numai creştinii o pun în practică şi o râvnesc”, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur.

Hristos îi redă fecioriei însemnătatea iniţială. Sfântul Ioan Damaschin ne arată că „având încredere în Dumnezeu-Cuvântul, care S-a întrupat din Fecioară, spunem că fecioria este de la început şi că dintru început a fost sădită în firea oamenilor. Omul a fost plăsmuit din pământ virgin. Numai din Adam a fost făcută Eva. În paradis domnea fecioria”. Deşi Dumnezeu vrea ca oamenii să trăiască în curăţie, ne cunoaşte firea şi neputinţele cauzate de cădere. Pentru aceasta a lăsat căsătoria, pentru ca moartea să nu desfiinţeze neamul omenesc. Iar nunta este cinstită când patul este neîntinat.

Mai mult, în creştinism, fecioria a răsădit multe flori în grădina Maicii Domnului, aducând la desăvârşire atâtea sfinte fecioare muceniţe şi atâţia sfinţi care, din dragoste pentru Hristos şi din râvna lor pentru credinţă şi neprihănire, au încuiat patima şi au părăsit cămara vieţii vremelnice, întru dobândirea fericirii veşnice. Numai aşa aduce înfrânarea trupească rod ales, prin slujirea Adevărului.