Beția este dușmănie cu Dumnezeu
Voi încerca să scriu despre un nărav mai delicat, care s-ar părea că nu vatămă pe aproapele, nici credinţa şi nici pe cel care lucrează năravul. Şi anume vreau să înşir cîteva vorbe despre beţie. Mulţi o socotesc ca o voinicie şi ca un lucru de fală. La o arătare, patima beţiei se înfăţişează în chip de petrecere delicată şi nevinovată, pentru aceasta lumea o împodobeşte cu numiri frumoase. Unii îi zic distracţie cu cinste, alţii chefuială, iar alţii îi zic darul băuturii. Însă pe cît de gingaşă îi este numirea, pe atît de sălbatică este lucrarea acestui nărav al beţiei. El este vlăstarul lăcomiei pîntecelui care stă pe lista celor şapte păcate de moarte.
După socoteala Sf. Părinţi, beţia este patima pîntecului, care vine din prea multă băutură a vinului şi a celorlalte băuturi spirtoase, precum şi a materiilor otrăvitoare (stupefiante), cum este haşişul, cocaina şi altele, (adică narcoticile). Cu alte cuvinte, beţia este întrebuinţarea băuturii peste măsură şi fără socoteală. Sf. Ioan Gură de Aur spune că nu întrebuinţarea băuturii pricinuieşte beţia, ci necumpătarea, care este rădăcina la toate relele. Beţia aduce tulburare la minte şi la suflet, otrăveşte şi ruinează organismul omului, pricinuind tot felul de boli. Sfântul Vasile cel Mare zice:„Întrebuinţarea cu măsură a vinului este sănătate, iar abuzul (necumpătarea) este vătămare”. „Vinul veseleşte inima omului …” zice Sf. Prooroc David la Psaltire, pe când „Beţia este duşmănie cu Dumnezeu”, zice Sf. Vasile cel Mare.
Deci oricît de frumos ar căuta s-o numească lumea, beţia este un păcat de moarte, patimă înfricoşată şi foarte greu de vindecat, care sporeşte mereu. Orice lucru care se face fără măsură este nepotrivit, însă necumpătarea la băutură este mai rea ca toate. Căci din asta vine distrugerea sănătăţii, întunecarea minţii şi îndobitocirea omului. Cel care se îmbată nu este în stare să ţină nici o taină, nu ştie de ruşine, se aprinde repede la desfrânare, produce greaţă şi primejdie celor dimprejur. „Vai celor ce se scoală de dimineaţă şi caută băutură”, zice Sf. Prooroc Isaia la cap.5, vers.12.
Iată cum zugrăveşte Sf. Ioan Gură de Aur pe omul beţiv: „Dobitoacele cele necuvîntătoare (zice el) beau atîta cît le cere setea lor şi niciodată nu se lasă biruite de poftă ca să bea mai mult decât le cere trebuinţa trupului lor. Pe când omul cel cuvîntător, care covîrşeşte măsura la băutură, se face mai nesocotit şi decît dobitoacele. Şi mai rău este că pe această boală cum este necumpătarea la vin şi la alte băutură, care aduce atîtea rele şi atîtea primejdii, pe această boală – zic – (a beţiei) oamenii nu o socotesc că ar fi un nărav rău şi plin de păcat”.
Dacă beţia ar aduce numai vătămarea trupului, atunci primejdia n-ar fi chiar atât de mare. Căci trupul este stricăcios şi trecător. Însă beţia vatămă şi sufletul, lipsindu-l de mîntuire. Pentru că aruncă pe om în multe păcate grele. Beţia îl aprinde pe om spre desfrînare, îl duce la jurăminte nesocotite, îl face grabnic mînios la ocară, la hule, la ucideri şi chiar la lepădarea credinţei.
Sf. Ioan Gură de Aur numeşte beţia maica întristării, bucuria diavolului, care naşte zeci de mii de rele, ea este nebunie de bună voie, trădarea cugetelor. Să mai fie ştiut şi aceasta, că otrava, care se adună în trup din multă băutură, nu stă degeaba nici o clipă. Ea lucrează pe nesimţite ca şi viermii în lemn. Ea atacă organele cele mai gingaşe ale trupului (mai ales plămînii, stomacul, ficatul şi creierii). Dar omul nu pricepe aceasta decît atunci cînd îl ruinează desăvârşit. Viermele băuturii lucrează mocnit, însă merge în plin spre distrugere. Pot să treacă 5, uneori 10 sau chiar 20 de ani pînă cînd se iveşte boala. Însă boala nu vine singură, ci vine mai totdeauna însoţită de alte două sau trei boli grele. Atunci nu mai este vindecare, căci toţi doctorii spun că bolile, care se ivesc din alte pricini, se pot vindeca prin leacuri sau prin operaţii, însă cele care se ivesc din băutură, nu mai au sfârşit decît la moarte.
Sf. Ioan Iacov Hozevitul – Cuvinte despre patima beție
