Membri ai Mișcării eparhiale au participat la Drumul Crucii !
Deja al IV-lea an, în cuprinsul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, cu binecuvântarea şi la iniţiativa Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, are loc Drumul Crucii, numit de către teologii biblişti Via Dolorosa.
Evenimentul parcurgerii acestui drum este unul dintre momentele culminante din viaţa Mântuitorului Hristos.
La începutul procesiunii Preasfinţiia Sa, însoţit de soborul preoţilor prezenţi au oficiat acatistul patimilor după care a ţinut un cuvânt de învăţătură scoţînd în evidenţă importanţa patimilor Mântuitorului Hristos pentru întreaga umanitate şi despre criza spirituală a creştinilor din ziua de astăzi.
,,Trebuie fiecare să ne gîndim, că îl răstignim pe Hristos de fiecare dată cînd facem păcate”, a menționat Preasfințitul Petru.
Anul acesta, la acest drum al nevoinței și pocăinței au participat un număr mare de tineri, membri ai A.O. ATOM și membri ai mișcării eparhiale ,,Pentru apărarea și promovarea Fecioriei, a Vieții și Familiei Tradiționale”
Punctul de pornire a fost centrul oraşului Nisporeni şi a continuat până la sectorul Chiscul ostaşului, unde se află amplasată ,,Crucea Neamului”. În acest loc cu binecuvântarea Preasfinţitului PETRU, s-a întemeiat mănăstirea ,,Sf. Voievod Ştefan cel Mare”.
Tatiana: Acest Drum al Crucii, care la început mi-a trezit o frică sufletească, sa transformat într-un drum unde credința a învins orice! Cu ajutorul lui Dumnezeu, am ridicat dealul ,,Golgotei” și am trecut peste teama care persista în suflet !
Ludmila: Evenimentul de azi a fost pentru mine o binecuvintare. Este foarte frumos să mergi alaturi de preoții ce cînta cîntări de laudă Domnului și citesc Sfinta Evanghelie a Patimilor lui Hristos. Chiar daca am parcurs traseul care este de circa 2,5 km a fost un drum lung dar si frumos !
Ana-Maria: Călătoria de astăzi mi-a lăsat o impresie profund plăcută, deoarece, prin parcurgerea acestui drum, am simțit concomitent o apropiere de Domnul, de acel deal al Golgotei pe care Fiul lui Dumnezeu și-a avut sfîrșitul trupesc!
Larisa: Astazi, în Vinerea Mare, s-au adunat zeci de credinciosi, cu cruci pe spate unde și-au urcat propria Golgota. Am ramas impresionată, sa văd cum oamenii au lăsat în urmă lumea și pacatul pentru a-L plînge și a fi alături de Iisus Hristos.
Este o întărire pentru fiecare din noi, pentru a ne duce Crucea noastră, așa cum ne-a dat-o Dumnezeu!
semnat membrii Mișcării ,,Pentru apărarea și promovarea Fecioriei, a Vieții și Familiei Tradiționale”