Fecioria este virtute îngerească

Ce este curăția? Unii, în mod greșit, confundă curăția cu fecioria. Și pentru faptul că fecioria nu este obligatorie, ei socotesc și curăția ca pe un lucru neobligatoriu pentru toți oamenii. „Monahii și monahiile au făcut legământul fecioriei – spun ei – și trebuie, prin urmare să se afierosească unei vieți de curăție, însă noi, oamenii trăitori în lume și cu familie, suntem slobozi de îndatorirea de a ne nevoi întru această virtute”.

Oare așa stau lucrurile? Nu, deoarece curăția nu înseamnă feciorie, ci curățenie sufletească. Iar ea este obligatorie și pentru oamenii căsătoriți, și pentru cei necăsătoriți. Nunta este dintru început curată și binecuvântată de Dumnezeu. Însă aceasta se ridică la înălțimea virtuții doar atunci când este însoțită de curăție, adică de cinste și de încredere reciprocă. Fecioria are o și mai mare binecuvântare de la Dumnezeu. Ea nu este o îndatorire, ci o nevoință asumată de bunăvoie de către cei ce au chemare către ea, după cuvintele lui Hristos: Cine poate înțelege, să înțeleagă! (Mat. 19, 12). Însă, doar atunci este plăcută lui Dumnezeu, când este însoțită de virtutea curăției. Nunta ar putea fi întinată de păcatele necurăției. Și starea celor necăsătoriți ar putea să fie murdărită tot din această pricină. Ca să nu se întâmple așa ceva, noi trebuie să ne ostenim a dobândi virtutea curăției.

Sfânta Biserică propovăduiește nu numai celor feciorelnici, ci tuturor fiilor ei – și celor căsătoriți, și celor necăsătoriți – să se roage fierbinte, cu rugăciunea Sfântului Efrem, pentru dobândirea virtuții curăției.

Fecioria este cu totul deosebită, virtute îngerească, care, o dată pierdută, nu mai poate să revină. Dar curăția poate fi redobândită oricând. Și cei mai de plâns desfrânați pot să dobândească curăția. Fecioria nu este o condiție prealabilă pentru mântuire, nefiind o poruncă, o îndatorire pentru toți. Ea este obligatorie doar pentru aceia care, de bunăvoie, au făgăduit să o păzească. Însă fără curăție nimeni nu va putea să se mântuiască, dacă nu va urma o pocăință pe măsura păcatului împotriva curăției și restabilirea ei. Sfântul Apostol Pavel spune că nici desfrânații…, nici adulterii… nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu ( 1 Cor. 6, 9-10), dar după aceste cuvinte, îndată deschide și pentru ei ușa mântuirii prin pocăință. Termenul „desfrânați” se referă la cei care au păcătuit împotriva curăției nefiind căsătoriți; iar „adulteri” sunt cei căsătoriți care au încălcat porunca curăției. Delimitarea făcută de Sfântul Apostol Pavel urmează întocmai celor spuse de Mântuitorul, că din inima păcătoasă ies adultere, desfrânări și alte răutăți (Mat. 15, 19).

Deci, cel ce-și pierde fecioria poate să se mântuiască și fără feciorie, dacă face o pocăință pe măsură și duce o viață în curăție. Însă cel ce încalcă porunca curăției nu poate să se mântuiască, fără redobândirea prin pocăință a curăției sale. De aici se vede limpede cât de importantă este pentru orice creștin păzirea legământului curăției, făcut chiar la Sfântul Botez.

Mai multe femei desfrânate au venit la Mântuitorul Iisus Hristos și au plecat înțelepțite, adică întoarse la Dumnezeu, întru totul înnoite. Prin cuvintele: Mergi; de-acum să nu mai păcătuiești! (Ioan 8,11), Mântuitorul a întors la mântuire pe cei ce umblau pe calea pierzării. Așa s-a întâmplat și cu femeia cea desfrânată, ce a venit în casa lui Simon leprosul, ca să ungă capul Lui cu mirul cel scump, și cu lacrimile ei de pocăință să spele picioarele lui Hristos (Mat. 26, 6-13). Despre ea, Sfânta Biserică spune în slujbele sale următoarele: „Femeia ce fusese mai înainte desfrânată, pe dată s-a înțelepțit. Păcatul ei cel de ocară și dezmierdările cele trupești le-a urât, luând aminte la rușinea cea mare de la înfricoșătoarea Juddecată, când vor fi vădiți cei desfrânați și cei care s-au pângărit pe sine”.

Fecioria este, într-adevăr, o virtute sfântă. În afara fecioriei și a căsătoriei, mai există încă o stare – fecioria în căsnicie. Aceasta se vădește mult mai rar, mai ales în zilele noastre. Însă în Viețile Sfinților se întâlnesc nu puține asemenea cazuri. Ea constă în următorul fapt: tinerii soți, cununați în numele lui Dumnezeu, din dragoste pentru Hristos hotărăsc de comun acord să trăiască precum un frate și o soră, în deplină feciorie, sub acoperământul legiuitei căsătorii. Aceasta este o mare nevoință, către care puțini sunt chemați și pe care încă și mai puțini oameni o împlinesc în deplină neprihănire și cu folos pentru sufletele lor. Nu trebuie să se socotească totuși ca virtute orice deviere de la căsătorie. Când aceasta nu se face pentru năzuința către nevoință și înfrânare, ci pentru scârba față de legătura căsătoriei, atunci nu numai că ea nu este îngăduită, însă este chiar osândită în cel mai aspru chip de către canaoanele bisericești (Pravila 51 a Sfinților Apostoli). Sfânta Biserică le amintește unor astfel de oameni că tot ce a făcut Dumnezeu este întru totul bun (Facere 1, 31) și că El a făcut parte bărbătească și parte femeiască spre înmulțirea neamului omenesc, binecuvântând aceasta. Deci, respingerea căsătoriei este socotită erezie.

Maniheii, marcioniții și alți eretici dualiști, care socotesc că nu Dumnezeu, ci diavolul este creatorul lumii materiale, s-au lepădat de căsătorie, scârbindu-se de aceasta. Creștinii nu trebuie să urmeze însă ereticilor!

Sfântul Ioan Scărarul lămurește în cel mai ortodox chip chestiunea căsătoriei și a curăției acesteia, scriind: „Unii spun că, după gustare a îndulcirilor trupești, omul nu poate să se mai numească curat. Însă eu, în opoziție cu părerea lor, întăresc: …dacă cheile Împărăției cerurilor ar fi fost încredințate celui feciorelnic (Sfântul Apostol Ioan Teologul), care nu a gustat din patima îndulcirii trupești, ar fi putut să fie îndreptățită părerea unor asemenea oameni. Ca să se rușineze cei ce judecă astfel, anume acela care a avut soacră (adică a fost căsătorit – se are în vedere Sfântul Apostol Petru – n.n.) a fost socotit curat și a păstrat cheile Împărăției curăției”. Prin urmare, să luăm aminte că nu numai în feciorie, ci și în căsătorie, omul poate și trebuie  să fie curat și îmbrăcat întru cinste!

„Curăția – Tâlcuire la Rugăciunea Sf. Efrem Sirul” – Arhim. Serafim Alexiev